O tânără beată a ţinut pe jar 20 de oameni ai legii. Ce le-a spus înainte să adoarmă

Ultima actualizare:

    Poliţiştii au plecat în căutarea tinerei imediat după recepţionarea apeluluiFoto Mediafax
Poliţiştii au plecat în căutarea tinerei imediat după recepţionarea apeluluiFoto Mediafax

O tânără beată a sunat la 112 şi a anunţat că s-a rătăcit. Forţele mobilizate au găsit-o acasă, dormind.

În jur de 20 de oameni, poliţişti, jandarmi, pompieri şi personal medical, au fost purtaţi pe drumuri, în miez de noapte, de o tânără în vârstă de 27 de ani din comuna Frătăuţii Noi care a sunat la numărul de urgenţe 112 şi a anunţat că s-a rătăcit pe un câmp. După puţin timp, tânăra nu a mai răspuns la telefon, fapt care a mărit şi mai mult alerta autorităţilor. Ea a fost găsită la patru ore după ce a sunat la 112, la domiciliu, unde dormea bine mersi, informează monitorulsv.ro.

A scăpat ieftin, cu o amendă de 500 de lei

Salvatorii au efectuat căutări pe o distanță de aproximativ patru kilometri, în zona indicată după apelul iniţial, însă nu a fost găsit nici un indiciu cu privire la faptul că în zonă au circulat persoane, câmpul fiind acoperit cu zăpadă. Un echipaj de poliţie s-a deplasat la un moment dat în satul Costişa, la domiciliul femeii care a sunat la 112. Tânăra a fost găsită acasă, dormind în propriul pat. Se întâmpla în jurul orei 4.00, imediat fiind sistate şi căutările. După ce şi-a revenit din starea de ebrietate, sâmbătă, tânără de 27 de ani a fost amendată cu 500 de lei, în baza Legii 61/1991, articolul 2, litera 11, pentru alarmarea organelor specializate fără motiv întemeiat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net