Oficial! Legea conversiei creditelor în franci elveţieni este neconstituţională

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Mii de români aveau speranțe mari, însă Curtea Constituțională a hotărât că este ilegală conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric.

Ce lovitură! Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric este neconstituţională, a decis, marţi (7 februarie), Curtea Constituţională, scrie news.ro.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a anunţat că judecătorii CCR au admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Guvern în toamnă.

Sesizarea a fost trimisă de Guvern la Curte pe 24 octombrie, după adoptarea de către Parlament a legii care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării. Circa 50.000 de persoane au luat credite în franci francezi, înainte ca moneda elevțiană să se aprecieze.

Camera Deputatilor a adoptat în 18 octombrie 2016, în unanimitate, proiectul de lege  privind conversia creditelor în franci elvetieni, din care a fost eliminat plafonul de 250.000 de franci elvețieni. Camera Deputatilor este decizionala, legea merge la promulgare.

”La articolele admise avem urmatorul text: conversia se realizează prin act adițional la contractul de credit la cursul de schimb de la data încheierii contractului. Costurile creditului convertit in lei vor fi negociate cu consumatorul, respectandu-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai impovărătoare pentru consumator”, a explicat anul trecut vicepreședintele Comisiei juridice, Ciprian Nica.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net