Orban: Cetățenii din toate localitățile carantinate vor putea merge la vot în 6 decembrie

Ultima actualizare:

    Premierul Ludovic Orban
Premierul Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că în localitățile care vor fi în carantină în ziua alegerilor parlamentare, 6 decembrie, toți cetățenii vor putea merge la vot. De asemenea, premierul a precizat că pentru persoanele aflate în carantină, izolare sau internate în spital va fi adusă urna mobilă.

„În toate localitățile carantinate în data de 6 decembrie, cetățenii își vor putea exercita dreptul de vot. Nu va exista nicio restricție în ceea ce privește deplasarea cetățenilor la secțiile de votare pentru exercitarea acestui drept fundamental. Toți cetățenii care se află în izolare sau în carantină, fie că sunt infectați, fie ca au venit dintr-o altă țară, fie că sunt persoane care au intrat în contact cu persoane bolnave își vor putea exercita drepturile de vot. Vor vota prin intermediul urnei mobile care va veni la ei acasă. Se va permite exercitarea dreptului de vot al fiecărui cetățean chiar dacă se află în carantină, izolare, sau internat în spital din cauza COVID”, a declarat prim-ministrul, conform News.ro.

Orban: ”Vom lua toate măsurile să ne asigurăm că nu există risc de transmitere”

Premierul a mai precizat că, dacă va fi nevoie și va exista o solicitare de la Biroul Electoral Central, Guvernul ar putea modifica hotărârea privind prelungirea stării de alertă, astfel încât să fie incluse printre excepții și deplasarea cetățenilor la secția de vot.

„Se va stabili prin decizia BEC. Dacă BEC mai are nevoie se poate face o modificare la prelungirea stării de alertă să fie inclusă acolo o excepție în localitățile aflate în carantină pentru a permite oamenilor să meargă la vot. În Diaspora am reușit obținerea unui număr mare de secții de votare și va exista posibilitatea exercitării dreptului de vot”, spune acesta.

De asemenea, prim-ministrul a dat asigurări că nu există un risc suplimentar pentru oameni dacă vin să voteze.

„Ca și la locale i-am îndemnat pe oameni să vină cu încredere la vot. A veni la vot nu înseamnă un risc suplimentar pentru că vom lua toate măsurile să ne asigurăm că nu există risc de transmitere”, a mai spus premierul.

Citește și:

Calendarul Alegerilor Parlamentare 2020. Ce trebuie să știi despre votul din 6 decembrie

image
image
image
image
image
image
levi strauss captura video jpg
respiratia jpg
Alimente nocive pentru ficat FOTO Shutterstock jpg
rsz delta dunarii jpg
vize jpeg
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net