Premierul Ludovic Orban a anunţat luni că va propune sistarea evenimentelor private sau revenirea organizării acestora cu maximum 20 de persoane, argumentând că foarte mulţi organizatori de evenimente nu respectă regulile în contextul pandemiei de COVID-19.


El a afirmat că, deşi numărul de persoane în spaţii închise este de 50, sunt organizatori de evenimente care nu respectă aceste reguli şi a văzut nunţi cu peste 350 de persoane în care oamenii nu purtau mască şi nu erau respectate regulile de distanţare. Ludovic Orban a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, care este mesajul pentru locuitorii Capitalei şi ai altor oraşe în contextul creşterii cazurilor de COVID-19. 

 Ludovic Orban, mesaj pentru cetățeni: "Să nu se mai ducă la nunţi"

"Să poarte mască în toate împrejurările care presupun interacţiunea cu alţi oameni, în mijloace de transport, la locul de muncă, în spaţiile aglomerate, în pieţe, în peroane, în staţii de aşteptate. Să nu se mai ducă la nunţi. E clar că pe baza analizei efectuate evenimentele private, petreceri, în fine, s-au închis nişte cluburi care funcţionau ilegal după o adevărată luptă a autorităţilor. Aţi văzut nunţi de 350-500 de oameni fără mască, ce încalcă flagrant regulile instituite. Trebuie să se protejeze, să păstreze distanţa fizică, să nu interacţioneze în apropiere, să păstreze igiena, să se spele de mâini cât se poate de des, să se dezinfecteze, toate regulile de protejare a sănătăţii pe care le prezentăm noi, dar mai ales specialiştii în domeniul sănătăţii de la începutul pandamiei. Din păcate, încă există mulţi oameni care ignoră aceste reguli şi iată că din păcate virusul nu iartă pe nimeni”, a afirmat Orban. 

Orban: "Evenimentele private, una dintre principalele surse de îmbolnăvire"

El a mai fost întrebat dacă este posibil să apară şi alte restricţii în prelungirea stării de alertă, precizând că va propune sistarea evenimentelor private. 
"Da, am să vă spun eu o restricţie pe care am gândit-o pentru că am văzut că nu peste tot comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă iau decizia respectivă, voi propune sistarea evenimentelor private. Este clar că reprezintă una dintre principalele surse de îmbolnăvire. Sau revenirea la vechiul sistem de 20 de persoane. Deşi, vedeţi şi dumneavoastră, astăzi evenimentele se organizează cu 50 de persoane în spaţii închise şi 100 de persoane în spaţii exterioare. Asta este legea. Sunt foarte mulţi organizatori de evenimente care nu respectă aceste reguli în organizarea nunţilor şi e posibil inclusiv să luăm decizia de a nu mai permite organizarea unor astfel de evenimente private”, a explicat premierul Ludovic Orban.

Citește și:

Polițiștii au oprit o nuntă cu 350 de persoane. Socrul mare, chiar fostul şef al Poliţiei Bihor!

Ludovic Orban, despre creșterea cazurilor de coronavirus din București: „Se poate ajunge la carantinarea anumitor zone”

 
 
Loading...