(P) Inflaţia şi devalorizarea leului ajustează tarifele serviciilor de apă şi de canalizare

Ultima actualizare:

Astfel, de la începutul lunii martie 2013, bucureştenii vor plăti cu 75 de bani/metru cub (TVA inclus)* mai mult pentru  serviciul de apă şi de canalizare. Ultima ajustare ordinară de tarif a fost aplicată în august  2010. De la acestă dată inflaţia a crescut  15,2 %, iar cursul de schimb valutar a crescut cu 4,8% în defavoarea leului.

Apa Nova aduce la cunoştinţa locuitorilor  capitalei, că investiţiile menţionate mai sus sunt în grafic , onorându-şi astfel datoria faţă de cetăţeni.

Noul tarif ce se va aplica în Bucureşti, comparativ cu tariful aplicat în alte oraşe din România care, de asemenea, au staţii de epurare, se situează pe locul 16 în ordine descrescătoare, adică continuă să fie sub tariful aplicat în unele oraşe precum Iaşi, Constanţa,  Arad, Piteşti etc.

Cheltuiala medie a unei familii privind factura pentru serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare (gradul de suportabilitate), după această ajustare a tarifului, va fi de 3,5% din venitul mediu lunar al unei familii.

Însă, până la sfârşitul anului 2016, ca urmare a finalizării unor investiţii importante pentru bucureşteni (de exemplu investiţiile pentru Casetă), tarifele pentru serviciile de apă şi de canalizare vor scădea cu 23% deoarece se termină perioadele de aplicare pentru unele ajustări de tarif.  Această scădere este calculată fără a lua în calcul inflaţia şi alte ajustări extraordinare ale tariful.

* Acest tarif va fi aplicat de Apa Nova numai după obţinerea avizului ANRSC conform Hotărârii de Guvern nr. 1019/2000

image
image
image
image
image
image
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net