Pacientul scăpat de pe targă a murit

Ultima actualizare:

Incident grav la Spitalul Județean de Urgență Ploiești!

Un pacient a fost scăpat de pe targă de angajaţii unei staţii private de Ambulanţă. La două săptămâni, el a murit, iar poliţiştii şi legiştii cercetează dacă decesul are legătură cu neglijenţa brancardierilor. La începutul lui decembrie, bărbatul fusese operat la secția de Neurochirurgie a Spitalului de Urgenţă din Ploieşti, din cauza unei tumori. Pacientul de 71 de ani era dintr-o comună din Prahova şi ar fi suferit și de alte boli.

Pe 17 decembrie, medicii l-au trimis pentru un consult la secția de Urologie, aflată în altă zonă din Ploiești, iar pentru deplasare a fost folosită, conform contractului, o firmă privată de Ambulanță. “Incidentul s-a întâmplat pe 17 decembrie, iar decesul s-a produs pe 4 ianuarie. Între cele două evenimente există un interval mai mare de două săptămâni. Pacientul a făcut o mișcare nepermisă și a dezechilibrat targa, care a căzut. În urma acestei căderi pacientul nu a pățit nimic”, susţine Cristian Vintilescu, managerul firmei respective. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
Inundatii Dubai jpg
tarom  Mediafax jpg
image png
zacusca dovlecei 1 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net