Papa Francisc, mesaj pentru români înainte de venirea în țară: „Printre voi au fost atâția martiri!”

Ultima actualizare:

    Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019Foto: Getty
Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019Foto: Getty

Papa Francisc (82 de ani) a transmis un mesaj video pentru români, înainte mult așteptatei vizite de trei zile în România. Acesta le-a mulțumit președintelui și celorlalte autorități ale statului pentru invitație.

Suveranul Pontif a transmis că se bucură la gândul că va veni în România, pe care o descrie drept „o țară frumoasă și cauldă ca un pelerin și un frate”. Papa Francisc ajunge la noi în țară pe 31 mai și are vizite programate până pe 2 iunie. Sanctitatea sa va vizita Bucureștiul, Iașiul, Blajul și sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc.

„Vin între voi ca să mergem împreună!”

„Iubiţi fraţi şi surori din România, mai sunt doar câteva zile până la călătoria ce mă va aduce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi încă de pe acum vreau să vă transmit salutul meu cel mai cordial pentru voi toţi. Vin în România, o ţară frumoasă şi caldă ca un pelerin şi un frate. Îi mulţumesc preşedintelui şi mulţumesc celorlalte autorităţi ale statului pentru invitaţie şi pentru întreaga colaborare. Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu Patriarhul şi cu Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române şi de asemenea, cu preoţii şi credincioşii catolici. Legăturile de credinţă care ne unesc vin încă de la Apostoli, în special de la legătura care îi unea pe Petru şi pe Andrei, cel care potrivit tradiţiei a răspândit credinţa pe pământul vostru. Fraţi de sânge, au fost tot fraţi şi în vărsarea sângelui pentru Domnul. Şi printre voi au fost atâţia martiri, chiar şi în timpurile recente, precum cei şapte episcopi greco-catolici pe care voi avea bucuria de a-i proclama Fericiţi. Faptul pentru care au suferit, inclusiv cu pierderea vieţii este o moştenire mult prea preţioasă ca să fie uitată. Şi este o moştenire comună, care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea. Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învăţăm să păstrăm rădăcinile şi familie, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi . Ştiu că mulţi pregătesc intens vizita mea şi vă mulţumesc din inimă! Pe voi toţi vă asigur că vă sunt aproape în rugăciune şi vă dau Binecuvântarea mea.Şi vă cer, vă rog, să vă rugaţi pentru mine! Să ne vedem cu bine!”, le-a transmis Papa Francisc românilor. 

Programul complet al vizitei Papei Francisc în România

 Papa Francisc va avea o întâlnire cu preşedintele României, Klaus Iohannis, pe 31 mai, la ora 12.20, la Controceni  urmată apoi de o întâlnire cu premierul României, care va avea loc tot la Palatul Cotroceni.

În jurul orei 15:45, Papa va avea o întâlnire privată cu Patriarhul Daniel, la Palatul Patriarhiei. 

Tot în prima zi a vizitei, Papa va merge şi la noua Catedrală Ortodoxă, apoi va ţine Liturghia la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti.

Întrevederea cu reprezentanţii Bisericii ortodoxe se va încheia, la ora 17.00, cu vizita Papei şi a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea „Tatăl Nostru” şi cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru, potrivit Mediafax. Papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie în Catedrala Sf. Iosif în după-amiaza de vineri, 31 mai 2019, prima zi a călătoriei sale apostolice în România, a anunţat Pr. Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, într-un comunicat.

Pe 1 iunie, Papa va pleca cu avionul spre Bacău, apoi va ţine Sfânta Liturghie la Sanctuarul din Şumuleu – Ciuc, începând cu 11.30. De aici, Papa va fi transportat cu elicopterul la Iaşi, unde, în jurul orei 17:25 va vizita Catedrala catolică din Iaşi. Apoi, Papa va avea o întâlnire cu tinerii şi cu familiile pe platforma din faţa Palatului Culturii din Iaşi. În jurul orei 19.00, acesta va pleca spre Bucureşti, cu avionul.

Duminică, Papa va decola spre Sibiu și va fi transferat cu elicopterul la Blaj, acolo unde va avea loc Liturghia cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertăţii la Blaj, la ora 11.00. Papa va pleca din România duminică, în jurul orei 17.30, de pe aeroportul din Sibiu.

Citește și

Iată de ce este atât de iubit Papa Francisc!

El a construit scaunul pe care va sta Papa Francisc la Iași: «Nu faci de două ori în viaţă astfel de lucruri»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net