Părăsit de nevastă, şi-a acoperit casa cu sticle goale

Ultima actualizare:

    Vasile Piscureanu (fotografii: Alin Ion)
Vasile Piscureanu (fotografii: Alin Ion)

Vasile Piscureanu, în vârstă de 60 de ani, a ridicat, până acum, cinci clădiri în curtea casei sale şi nu vrea să se oprească aici.

Acesta vrea să mai construiască, tot din sticle, peştera lui ,,Ali Baba şi cei 40 de hoţi". „În anul 1994, nevasta a fugit de acasă cu vecinul. În anii 1995 şi 1996, am adunat două remorci de sticle, peste 5.000, şi apoi m-am apucat de lucru. La prima construcţie, în formă de sticlă, am lucrat un an şi o săptămână. Are o înălţime de cinci metri, iar în interior am pus 22 de becuri, 22 de icoane, o masă rotundă şi nouă scăunele. Aşa am vrut să mă răzbun eu pe soţie, care m-a lăsat cu cinci copii", ne povesteşte Vasile Piscureanu.

Toată casa e placată  cu sticle

Aici este  dormitorul  de vară (fotografii: Alin Ion)
Aici este dormitorul de vară (fotografii: Alin Ion)

Aici este dormitorul de vară


    Aici este  dormitorul  de vară (fotografii: Alin Ion)
Aici este dormitorul de vară (fotografii: Alin Ion)

Vasile şi-a făcut şi o afumătoare, tot din sticle goale

simeon stalpnicul png

Şi-a înfrumuseţat apoi, tot din sticle, faţada propriei case. A ridicat, ulterior din acelaşi material, o construcţie care are formă de ploscă, în care şi-a amenajat un dormitor de vară, o afumătoare, dar şi un fel de căsuţă de vacanţă. „Plosca are o înălţime de aproape patru metri şi o lăţime de 2,2 metri. Îmi place cel mai mult, pentru că acolo pot să stau vara, e răcoare", spune Vasile Piscureanu.

Vecinii bătrânului cred că acesta a realizat ceva frumos. „Construcţiile făcute sunt frumoase - se şi pricepe. Mi-ar plăcea şi mie să am lângă casă aşa ceva", a spus un vecin. Şi primarul comunei ştie de isprăvile lui Piscureanu. „E o idee constructivă şi a încercat să-şi înece, printr-un act de cultură, o supărare provocată de un divorţ".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net