A trecut mai bine de jumătate de an de când familia Anghel îşi plânge copilaşul. Îngeraşul lor a murit în chinuri groaznice, mâncat de câini, iar sufletul lor de părinţi nu se mai vindecă de atâta durere. Avocatul lor încearcă, totuşi, să obţină bani mulţi în instanţă.


Când îţi moare copilul, totul se năruie în jurul tău. Simţi că nu mai ai pentru ce să trăieşti şi că viaţa ta s-a oprit. Deşi au trecut prin acest moment, care i-a pus la pământ, şi sunt coleşiţi de durere, Andreea şi Valentin Anghel, părinţii lui Ionuţ, vor să se facă dreptate. Vor ca cineva să fie pedepsit pentru moartea tragică a micuţului lor de patru ani şi să plătească bani grei. Virgil Petru Papuc, avocatul familiei, se luptă acum în instanţă cu SC Tei Rezidenţial, firma care deţine terenul, aflat lângă Parcul Tei, unde Ionuţ a fost mâncat de viu de o haită de maidanezi. Proprietarul este vinovat pentru faptul că nu a îngrădit pământul.


"Vrem cea mai mare despăgubire din România. O sumă suficientă ca să creăm un precedent, pentru că prin astfel de daune morale nu vrem o îmbogăţire. Ele vor avea scopul de trezire a opiniei publice şi de un precedent care să-i pună în gardă pe viitorii posesori de câini sau pe ceilalţi prinşi în acest fenomen să se gândească de două ori înainte. Despăgubirea cerută va fi de ordinul milioanelor de euro", ne-a declarat avocatul familiei Anghel, Virgil Petru Papuc (40 de ani).


Dacă SC Tei Rezidenţial nu va avea bani să plătească o eventuală despăgubire, terenul, care deja este pus sub sechestru, va fi scos la licitaţie, iar în urma vânzării, familia Anghel va putea intra în posesia banilor cuveniţi. Cea mai mare daună acordată până acum de instanţă a fost de 700.000 de euro, în cazul micuţilor arşi de vii în Maternitatea Giuleşti.

Bucureşti - 2013. A fost mâncat de viu de maidanezi


Ionuţ Anghel a fost ucis de câini pe 2 septembrie 2013. Copilul ieşise la joacă, în Parcul Tei, alături de fratele mai mare şi de bunică. Băieţii s-au depărtat de bătrână, au ajuns pe un teren viran, de lângă parc, unde au fost încolţiţi de şase câini. Andrei, fratele cel mare, a reuşit să fugă, însă Ionuţ a fost pus la pământ şi mâncat de viu. ADP sector 2, proprietarul şi administratorul terenului viran au fost puşi sub acuzare şi riscă 7 ani de închisoare. Cu SC Tei Rezidenţial procesul este abia la început şi se află în camera preliminară, când judecătorul analizează dosarul.

 
 
Loading...
Citeste tot despre: