Paştele Cailor, sărbătorit sâmbătă de bulgarii din Târgovişte

Ultima actualizare:

    Sărbătoarea Paştele Cailor e o invitaţie  la iubire şi respect pentru natură şi  darurile cu care am fost blagosloviţi
Sărbătoarea Paştele Cailor e o invitaţie la iubire şi respect pentru natură şi darurile cu care am fost blagosloviţi

E o zi foarte importantă pentru bulgarii din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.

Sâmbătă, prima sâmbătă a Postului Mare, cea care, după calendarul ortodox, este a Sfântului Teodor, grădinarul bulgar şi calul său merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează, potrivit adevarul.ro.

La biserică, preotul sfinţeşte apa şi konceta (n.r. căluţi din aluat de pâine), iar după slujba religioasă femeile oferă konceta bărbatului. Acesta împarte darul în două părţi egale, jumătate o mănâncă el, jumătate o dă calului, pentru a întări legătura dintre ei.

Având o puternică amprentă spirituală, credinţa fiind unul dintre pilonii existenţei lor, acest obicei arată ce importanţă dădeau grădinarii bulgari acestui nobil animal care i-a însoţit în bejanie şi i-a ajutat în munca lor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net