Patimile lui Radu Mazăre la închisoare: "Te ia din pat şi urlă la tine"

Ultima actualizare:

    Radu Mazăre abia aşteaptă să se arunce în “braţele” Mării Negre
Radu Mazăre abia aşteaptă să se arunce în “braţele” Mării Negre

Amintirile îl chinuiesc, amintirile îl răscolesc! Îmbrăcat cu o pereche de blugi şi cu o cămaşă albă, cu butoni miniaturali având perle negre, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, s-a întors după două luni acasă. El a povestit despre greutăţile indurate în Arestul Poliţiei Capitalei.

La o zi după ce a fost eliberat din arest, Radu Mazăre a sărutat pe obraji câteva ziariste în faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, scrie adevarul.ro. “O să mă duc să înot, să scot caiacul”, a mărturisit fostul rege al carnavalurilor din Mamaia.

“La mare visam. Marea e cea mai mare dragoste. M-a tulburat enorm când am venit la termenul trecut în Constanţa, în dubă, în spate. Nici nu înţelegeam pe unde sunt. Am plecat cu duba, cu cătuşele, nici nu văzusem marea şi numai la mare m-am gândit. Pentru că marea e viaţa mea“, s-a spovedit Mazăre, care susţine că aude dimineaţa, şi acum, când e liber, zgomot de zăvoare şi uşi trântite.

În arestul preventiv timpul trece extraordinar de greu, s-a confesat el, apoi şi-a amintit episoadele în care cei aflaţi după gratii erau chemaţi prin vizetă. “Nu ştii în ce dosar eşti chemat, nu ştii dacă avocaţii ţi-au fost anunţaţi. Lipsa asta de infomaţie e terorizantă, pentru că te ia din pat şi urlă ca în cinci minute să fii gata. «Nu m-am spălat pe dinţi», spui tu, dar ţi se răspunde: «A venit escorta, trebuie să fiţi gata». Nu e omeneşte“, s-a lamentat Mazăre. El i-a lăudat însă pe gardieni, despre care a spus că au avut un comportament impecabil.

Click! spune

Radu Mazăre a fost în arest preventiv din 2 aprilie până la 24 iunie, în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-ar fi sprijinit pentru obţinerea de autorizaţii şi câştigarea unor licitaţii. Fostul edil al Constanţei ar fi fost ajutat de omul de afaceri Sorin Strutinsky.

Materialul integral pe adevarul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
anul fara vara jpg
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net