Alin Anastăsescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, au fost citaţi vineri la Parchetul General în dosarul „Colectiv”. În faţa procurorilor sunt aşteptaţi şi Daniela şi Cristian Niţă, patronii firmei de artificii, dar şi pirotehnistul Viorel Zaharia.


Ce a declarat procurorul general interimar

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a declarat joi că dosarul este aproape gata, iar în două săptămâni ar putea fi trimis în instanţă.

„Eu sper că în cel mai scurt timp, însemnând două săptămâni", a spus Bogdan Licu, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, întrebat despre stadiul anchetei din dosarul „Colectiv”, potrivit Digi24.

Alin Anastăsescu, Paul Gancea şi Costin Mincu s-au prezentat la sediul Parchetului General şi în 8 aprilie când au fost înştiinţaţi că au fost extinde cercetările faţă de aceştia, ei fiind acuzaţi pentru două noi infracţiuni: una de vătămare corporală şi alta de neasigurare a securităţii în muncă.

Cei trei patroni de la clubul Colectiv sunt cercetaţi penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fiind eliberaţi din arest preventiv la sfârşitul lunii decembrie 2015, după ce au stat aproape două luni după gratii. De asemenea, în dosar au fost puşi sub acuzare reprezentanţii firmei de artificii - Daniela Niţă (administrator), Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist).

Bilanţul tragediei: 64 de morţi

În urma incendiului din 30 octombrie 2015, din clubul Colectiv, şi-au pierdut viaţa 64 de persoane - 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate. Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock Goodbye to Gravity. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit.

 

 

 
 
Loading...