Patru morţi şi 15 răniţi pe şosele, în numai 12 ore

Ultima actualizare:

    Loganul a ajuns într-o râpă, la ieşirea din Sinaia spre Buşteni
Loganul a ajuns într-o râpă, la ieşirea din Sinaia spre Buşteni

S-a circulat infernal joi dimineaţă şi s-au produs trei accidente deosebit de grave. Patru oameni au murit, iar 15 au fost răniţi.

Prahova. La Sinaia, la ieşirea spre Buşteni, o maşină a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un autocar în care se aflau 46 de turişti francezi. După impact, autoturismul s-a prăbuşit într-o râpă, mai bine de 10 m, iar şoferul, în vârstă de 62 de ani, a murit pe loc. Accidentul a avut loc pe un drum în curbă şi carosabil umed. Din autocar nimeni nu a fost rănit. 

Satu Mare. Un grav accident s-a produs pe DN 19, în localitatea Ciuperceni, judeţul Satu Mare, miercuri, aproape de miezul nopţii. Zece persoane au fost rănite după ce un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Şoferul microbuzului a fost descarcerat, iar medicii au constatat că are fractură la picior şi alte leziuni. Ceilalţi răniţi nu au avut leziuni grave. Se pare că şoferiţa autoturismului a urcat în stare de ebrietate la volan, alcoolemia înregistrată de poliţişti în urma testării ei fiind de 0,66 mg/l alcool.

Brăila. Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite în urma unui accident rutier produs ieri dimineaţă pe DN 22. Accidentul a avut loc între localităţile Şuţeşti şi Grădiştea, unde un microbuz în care se aflau mai multe persoane s-a ciocnit cu un TIR al cărui şofer ar fi intrat pe contrasens.


    Şoferul unei autoutilitare a pierdut controlul volanului în judeţul Ialomiţa
Şoferul unei autoutilitare a pierdut controlul volanului în judeţul Ialomiţa

Ialomiţa. O persoană a murit pe loc, iar o alta a fost rănită grav în urma unui accident petrecut pe DN2, la km 47, joi dimineaţă. Nenorocirea s-a petrecut între localităţile Coşereni şi Moviliţa. Şoferul unei autoutilitare a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar, conform adevarul.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net