Petrecere cu 26 de persoane la un club din Capitală. A curs cu amenzi și cu dosare penale

Ultima actualizare:

    La Clubul El Grande Comandate a fost organizată petrecere de Crăciun
La Clubul El Grande Comandate a fost organizată petrecere de Crăciun

Poliţiştii au descins duminică dimineaţă, în jurul orei 4.00, la un club din Capitală unde era în desfăşurare o petrecere la care participau 26 de persoane. Oamenii legii au oprit evenimentul şi i-au amendat pe toți participanții. În plus, pe numele organizatorului a fost întocmit dosar penal pentu infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Petrecerile de Crăciun și de Revelion sunt interzise anul acesta din cauza pandemiei. Și oricâte anunțuri au dat autoritățile ca oamenii să stea acasă, iată că au existat și cazuri în care nu au fost luate în seamă.

În această dimineață, la 112 a fost primit un apel în care o persoană reclama că este sechestrată în Clubul ”El Grande Comandante ”, aflat pe strada Mântuleasa, din Capitală. 

Polițiștii de la Secţia 10 au fost trimiși la adresă, însă, nu au identificat persoana în cauză şi au stabilit că cele sesizate nu se confirmă. În schimb, au găsit o  petrecere la care participau 26 de persoane.

”Au dispus închiderea evenimentului şi sancţionarea contravenţională a tuturor participanţilor, cuantumul amenzilor fiind în valoare de 25.500 lei. De asemenea, pe numele organizatorului a fost  întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, au anunțat reprezentanții Poliției Capitalei.

Citește și: 

25.000 de polițiști pentru minivacanța de Crăciun. Câte amenzi s-au dat pentru nerespectarea restricțiilor

Câte persoane pot participa la petrecerile de Crăciun și Revelion. Declarațiile lui Raed Arafat

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
image
actualitate.net
image
actualitate.net