Pilonul II de pensii. Se măresc contribuțiile. Cu cât vom plăti mai mult

Ultima actualizare:

    Vom contribui mai mult la pensiile private, au anunțat autoritățile
Vom contribui mai mult la pensiile private, au anunțat autoritățile

Contribuțiile de la pilonul II de pensii ar urma să crească, au anunțat autoritățile. Acest lucru este cuprins în noul program de guvernare. Iată ce trebuie să știm și la ce să ne așteptăm de acum încolo!

Ce este Pilonul II de pensii

Pilonul II de pensii se referă la pensiile private. Mai exact, vorbim despre sistemul de pensii administrat privat, care este obligatoriu pentru toate persoanele până în 35 de ani care încep să muncească. Pentru categoriile care depășesc acest prag de vârstă. Pilonul II de pensii este facultativ. Contribuţia la fondul de pensii administrat privat este parte din contribuţia individuală de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii.

Cu cât va crește contribuția la Pilonul II de pensii

Potrivit purtătorului de cuvânt al Autorității de Supraveghere Financiară, contribuția ar trebui să crească de la 3.75%, cât este în prezent, la 4.75% din venitul brut lunar. „Sistemul pensiilor private a avut în ultimele 12 luni o evoluție pozitivă și așa a fost pe toată durata de funcționare a pilonului II. Datele la final de septembrie arată că pilonul II a acumulat că pondere în PIB spre 8%, ceea ce o contribuție substanțială la PIB. Sunt investiții cu riscul cel mai mic, cu performanță cea mai bună", a spus Daniel Apostol într-o intervenție la Digi24.

Cum alegi cel mai bun fond de pensii. Sfaturi utile de la specialiști

  • Fondul privat de pensii se alege în funcție de performanța acestuia, iar dacă vrei să afli care este lista administratorilor și randamentele fondurilor poți căuta pe site-ul ASF. 
  • Opțiunea pentru un fond de pensii administrate privat trebuie exprimată în termen de 4 luni de la angajare. Cine nu face o alegere în acest termen este repartizat aleatoriu.
  • Participantul poate decide să se transfere la un alt fond de pensii, dar doar după plata primei contribuții. 
  • Transferul se face gratuit după cel puțin doi ani de la aderarea la acel fond. 
  • Anual, administratorul fondului trebuie să te informeze în legătură cu situația contului tău.

Pilonul II de pensii. Date și cifre 

Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii administrate privat a fost de 87,06 miliarde lei la finalul lunii septembrie a anului 2021, în creștere cu aproximativ 25% comparativ cu aceeași dată a anului 2020, transmite ASF într-un comunicat de presă. 

Numărul participanților înregistrați în sistemul Pilonului II a fost de 7,73 milioane persoane, față de 7,58 milioane persoane înregistrate în luna septembrie a anului 2020.

La nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 30 septembrie 2021, a fost de 204 lei/participant, în timp ce la 31 decembrie 2020 valoarea acesteia a fost de 192 lei/participant.

În perioada ianuarie - septembrie 2021, contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat au fost în cuantum de 7,28 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 9% față de aceeași perioadă din anul 2020.

image
image
image
image
image
image
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net