Plaje goale de Paște și de 1 Mai

Ultima actualizare:

    Coronavirusul ne va ține departe de destinațiile tradiționale de vacanță
Coronavirusul ne va ține departe de destinațiile tradiționale de vacanță

Îngrijorare în rândul operatorilor din turismul de pe litoralul românesc! Atât hotelierii, cât şi reprezentanţii agenţiilor de turism sunt bulversaţi de situaţia mondială provocată de pandemia de coronavirus. Specialiştii cred că minivacanţele de Paşte şi de 1 Mai sunt compromise în această primăvară.

COVID–19 ţine oamenii în case, dar hotelierii continuă amenajarea spaţiilor de cazare, iar agenţiile de turism sunt în permanentă comunicare cu clienţii. „Noi ne pregătim, dar ne pregătim ca să ne facem de lucru”, explică Dragoş Răducan, vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). “Nimeni nu ştie cum va evolua pandemia. Dacă facem o paralelă cu alte state europene, este prematur să spunem dacă va trece vârful de criză până la Paşte. Mi-e greu să cred că va dori cineva să-şi petreacă Sărbătorile pe undeva prin ţară”, adaugă Răducan pentru adevarul.ro.

Puţin mai optimist e Cristian Bărhălescu, patronul agenţiei de turism Icar Tours. Acesta speră ca vârful pandemiei să treacă până la 1 Mai, iar atunci să fie „o sărbătoare a ieşirii din această criză”, mai ales că litoralul e preferat de tineri. „Vedem că în China totul revine la normal. De aceea, avem speranţe ca undeva, de Paşte, 20 - 25 aprilie, să fie şi la noi ridicate restricţiile”, spune el.

Corina Martin, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică, apreciază că „perioada de Paşte este compromisă, posibil să vorbim în aceleaşi condiţii şi despre 1 Mai”. Specialistul crede că e important ca agenţiile şi hotelierii să vină cu oferte speciale pentru a atrage turiştii imediat ce se va putea.

Un semn de întrebare planează şi asupra verii 2020 pe litoralul românesc. „E greu de evaluat impactul pe care-l va avea pandemia asupra preţurilor. Ne dorim ca măsurile luate de Guvern, adică emiterea tichetelor de vacanţă şi susţinerea industriei, să genereze trafic”, completează Bărhălescu.

Este posibil ca prima parte a verii să vină cu reduceri pe litoral, „care să însemne dezgheţarea vânzărilor. Oamenii sunt speriaţi. Va fi nevoie de oferte speciale pentru ca românii să fie atraşi să călătorească din nou”, opinează Corina Martin. Turismul estival va fi influenţat şi de reconfigurarea anului şcolar, şi el afectat de pandemie. Astfel, dacă anul şcolar se va prelungi în lunile de vară, prezenţa la mare va avea de suferit.

„După ce vom trece total de efectele COVID-19, vom asista la un grad mare de ocupare şi de cerere, la jumătatea şi la finalul verii. Ministerul de resort trebuie să iasă cu un mesaj clar, după ce se termină criza: România, destinaţie sigură!”, mai spune Corina Martin.

Turiştii, sfătuiţi să-şi amâne vacanţele, nu să le anuleze

Hotelierii şi agenţiile îi sfătuiesc pe turiştii care au făcut deja rezervări să nu anuleze vacanţele, ci să le amâne sau să le decaleze. Acest lucru e valabil în toată industria turistică, nu doar pentru litoral. „Mesajul meu pentru turişti este să nu ceară rambursarea banilor. În multe cazuri, agenţiile de turism nu prea au de unde să le dea înapoi banii, fiind făcute plăţile la hoteluri şi la companii aeriene. Să fie înţelegători şi să încerce să amâne”, încheie Dragoş Răducan.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
image
image
image
image
image
image
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
monezi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net