Ploile au făcut prăpăd în Harghita

Ultima actualizare:

    Zeci de gospodării din comuna harghiteană Ditrău au fost inundate Foto: Adevarul (arhiva)
Zeci de gospodării din comuna harghiteană Ditrău au fost inundate Foto: Adevarul (arhiva)

Zeci de gospodării din comuna harghiteană Ditrău au fost inundate, joi seară, iar o porţiune de drum comunal şi 13 podeţe au fost afectate în urma unei ploi torenţiale.

Cantitatea mare de precipitaţii căzută a umflat pârâul Martonka. Acesta a ieşind din matcă, iar apele au ajuns în mai multe gospodării.

"A început să plouă din senin, dar foarte tare, a fost o ploaie torenţială. Nu a durat mai mult de o jumătate de oră, îndeajuns să inunde gospodăriile de-a lungul braţului stâng al pârâului. Apa a intrat în 15 gospodării, în beciuri, subsoluri, în curţile oamenilor, a afectat 13 podeţe şi a ieşit şi pe drumul comunal, acoperindu-l pe o lungime de aproximativ un kilometru”, a declarat primarul comunei Ditrău, Puskas Elemer, potrivit Mediafax.

Pompierii şi mai mulţi angajaţi ai primăriei au intervenit cu motopompe pentru scoaterea apei din gospodăriile inundate.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o avertizare de cod galben pentru judeţul Harghita, începând de la ora 13:00 şi până vineri la aceeaşi oră, fiind anunţate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi depăşirea cotelor de atenţie pe pâraie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net