Cazul nou-născutului de numai cinci zile abandonat într-o scară de bloc, în Râmnicu Vâlcea, a şocat o ţară întreagă. Între timp, mama s-a prezentat la Poliţie şi şi-a recunoscut fapta, povestind calvarul prin care trece din cauza soțului ei. Femeia mai are doi copii acasă, iar pe cel de-al treilea, pe care l-a abandonat, l-a născut singură, într-o mașină.


Într-o noapte geroasă de februarie, cu o oră înainte de miezul nopţii, un bebeluş a fost descoperit într-o scară de bloc din Râmnicu Vâlcea. Micuţa s-a trezit când unul dintre locatari, o tânără de 20 de ani, a deschis uşa blocului, cel mai probabil din cauza frigului. A început să plângă, iar plânsul şi prezenţa ei au şocat-o pe locatară. A pus mâna pe telefon şi a sunat la 112. 

Au existat o serie de detalii în acest caz care i-au pus pe poliţişti pe piste greşite: de la clema cu care era prins buricul nou-născutei, până la faptul că aceasta nu purta haine, fiind înfăşurată în cârpe. Misterul în mare parte a fost elucidat după ce mama, speriată de vâlva creată din cauza abandonului, a decis să se predea singură la Poliţie. 

Mama este fostă profesoară la Liceul Economic din Râmnicu Vâlcea

Mama, în vârstă de 35 de ani, este o fostă profesoară de la Liceul Economic din Râmnicu Vâlcea. Mai are acasă doi copii, de 3 şi respectiv 12 ani. Anchetatorii au reuşit să afle, cu dificultate, că naşterea micuţei a avut loc într-o maşină, unde femeia s-a refugiat câteva zile de frica soţului, care nu-şi mai dorea un copil. A născut singură şi după câteva zile de chin a decis să o lase pe micuţă în scara unui bloc.   

Micuţa a fost găsită înfăşurată într-un cearşaf ponosit, iar între picioare, în loc de pampers, avea nişte cârpe. Fetiţa a avut noroc că nu a îngheţat de frig şi a fost găsită la timp. „Dacă nu intra nimeni în bloc şi rămânea acolo, până dimineaţa, sau mai stătea câteva ore, murea”, susţin surse apropiate anchetei.  

Citește pe Adevarul.ro ce spun medicii despre acest caz

 
 
Loading...
Citeste tot despre: