Povestea fascinantă a tradiţiilor de Crăciun
Timpul magic al Sărbătorii de Crăciun e însoţit deopotrivă de numeroase legende sau poveşti populare, dar şi de tradiţii dintre cele mai interesante. Una dintre aceste legende care vine din istorie, născându-se aproape simultan cu creştinismul, e cea care se referă la cei trei magi din Orient care au venit, printre cei dintâi, acum să se închine unui prunc evreu, pe nume Iisus Cristos, recunoscându-l astfel drept mântuitor al lumii întregi.
Totul a avut loc acum mai bine de 2000 de ani, într-un mic orăşel din Cisiordania de azi, Betleem, situat la zece kilometri de Ierusalim. Oraşul aflat azi sub controlul administrativ al Autorităţii Palestiniene are o populaţie de circa 25.000 de persoane şi se mândreşte cu o serie de edificii creştine, din rândul cărora se detaşează Biserica Naşterii Mântuitorului. Azi, această biserică e deopotrivă un loc de pelerinaj, dar şi o atracţie turistică ce naşte pasiuni în orice anotimp din an.
Sfânta Scriptură nu face o referire expresă la Biserica Naşterii Mântuitorului, ci la o iesle sau la o peşteră, dar îi menţionează clar pe cei trei magi din Orient, eroii noştri din această perioadă a anului. Fiindcă Evanghelia după Matei, scrierea cu care se deschide Noul Testament, vorbeşte clar despre magii de la Răsărit, care apar ca un grup de învăţaţi străini care preferă să străbată lumea Orientului la lumina unei stele divine pentru a-l descoperi, la timpul cuvenit, pe cel care va salva lumea, conform credinţei lor.
De menţionat că numele acestora, dar şi poziţia lor socială nu sunt deconspirate în Sfânta Scriptură. Tradiţia Bisericii Catolice a umplut acest gol şi astfel cei trei magi de la Răsărit, pomeniţi inclusiv în frumoasele colinde româneşti, au devenit Melchior, Baltazar şi Gaşpar. Mai mult, Biserica Catolică i-a proclamat şi sfinţi, sărbătoarea lor fiind anual marcată la 6 ianuarie. La rândul ei, Biserica Armenească le-a acordat şi înalte ranguri. Astfel, Melchior sau Melkon ar fi fost în epocă regele Persiei, Gaşpar, regele Indiei, iar Baltazar, Regele Arabiei.
Ceea ce se ştie sigur e că cei trei aduc daruri pruncului în faţa căruia nu pregetă să se închine, deşi sunt regi ai unor puternice ţări în epocă. Astfel, pruncul Iisus va primi din partea celor trei, aşa cum precizează acea Evanghelie după Matei, aur, smirnă şi tămâie. Despre semnificaţia acestor daruri s-au scris sute de volume. Tradiţia creştină, atât cea orientală, cât şi cea occidentală, le-a interpretat, după cum urmează. Astfel, aurul ar fi simbolul milostivirii. Cei ce-i oferă Muntuitorului asemenea dar preţios, inclusiv pentru împodobirea bisericilor creştine, o face rupând din avutul şi agoniseala sa (sau, cel puţin aşa ar trebui să fie!).
Tămâia, la rândul ei, este simbolul jertfei şi al slujirii celui sfânt, dar şi al aproapelui, aşa cum sună porunca divină. Toţi cei care aduc daruri Pruncului sau Mântuitorului o fac din adâncul sufletului lor, o fac pentru că ţin cont de suferinţele aproapelui şi încearcă, pe cât posibil, să-i facă viaţa mai uşoară, întrucât în acest mod îl onorează pe însuşi Dumnezeul creştinilor, cel care a indicat concret cum trebuie aplicată învăţătura sa de bază.
În fine, smirna are în primul rând rolul de a aminti maniera în care oamenii şi-au primit salvarea şi despre modul în care Iisus Cristos a trebuit să-şi trăiască ultimele ceasuri pe acest pământ. După el, fiecare creştin trebuie să înţeleagă că viaţa implică şi moment de bucurie, dar şi de tristeţe. Ba chiar, cele din urmă pot fi, şi de multe ori chiar sunt, mult mai numeroase sau mai prezente decât clipele plăcute. Smirna are o aromă mai puternică decât tămâia, dar gustul ei este amărui.
Magii în Biserica Ortodoxă
Cei trei magi de la Răsărit nu se bucură de un cult oficial. Cu toate acestea, ei apar în diverse cântări bisericeşti ce răsună în lăcaşurile de cult în această perioadă a anului. Iată cum suna una dintre acete cântări: „Magii, împăraţii perşilor, cunoscând lămurit pe Împăratul ceresc, Cel ce S-a născut pe pământ, de stea luminată fiind povăţuiţi, au ajuns la Betleem, aducând daruri alese: aur, tămâie şi smirnă. Şi, căzând s-au închinat, că au văzut pe Cel fără de ani Prunc culcat în peşteră”. Pe de altă parte, tradiţia darurilor oferite pruncului de către magi „a molipsit” generaţiile de creştini, care nu au uitat şi nu vor uita să-şi ofere daruri în această perioadă de an, poate cea mai frumoasă dintre toate!
