Povestea unui copil de 13 ani care își dorea cel mai mult o culegere de matematică și o căruță cu lemne

Ultima actualizare:

    Gabriel a primit sprijinul Narada pentru a recupera materia pierdută în pandemie
Gabriel a primit sprijinul Narada pentru a recupera materia pierdută în pandemie

Locuiește într-o casă modestă, la marginea comunei Progresu din județul Călărăși, unde, în doar două camere, se adăpostesc șase suflete. La nici 14 ani, are responsabilități în gospodărie, își ajută mama cu tot ce poate și are grija fraților mai mici, pentru că este „bărbatul” casei, ajuns în această postură după ce tatăl său a decedat anul trecut. Dar cu toate acestea, Gabriel e fericit, fiindcă cele mai mari visuri ale sale s-au împlinit. Își dorea o culegere de matematică și o căruță cu lemne și prin intermediul Narada le-a obținut pe amândouă.

Gabriel este unul dintre cei mai buni copii la matematică din clasa lui, dar în perioada școlii online situația a devenit dificilă pentru el. Abia după ce diriginta lui, Luminița Dinu, a cerut ajutorul Narada, Gabriel a primit o tabletă și a putut participa la cursuri. Cu toate acestea, e conștient că are materie de recuperat. Iar Naradix, platforma de educație remedială lansată de Narada, este pentru el și pentru toți copiii aflați în această situație, o adevărată „mană cerească”, după cum spune diriginta lui Gabriel.

Gabriel provine dintr-o familie de etnie romă, cu 9 copii îngrijiți de un singur părinte, care muncește cu ziua ca să-i susțină. Face 14 ani în septembrie, este pasionat de matematică și înainte de pandemie era în topul celor mai buni elevi la învățătură din clasă. După aceea, din cauza lipsei tehnologiei, a rămas puțin în urmă cu materia, dar chiar și așa notele sale sunt peste 8. „Mi-a fost mai greu în timpul școlii online. Nu prea aveam posibilitatea să intru la ore până mi-a dat Narada tabletă și când am început să facem online nu înțelegeam mai nimic”, spune Gabriel. „Simt că am pierdut foarte multă materie. O să mai încerc în vacanța de vară să mai muncesc, să mai învăț, să recuperez. Este foarte important să învăț. Pentru că dacă nu ai carte – cum e vorba aia – nu ai parte”, mai spune băiatul. 

Gabriel își ajută mama în gospodărie și are grijă de frații mai mici

La nici 14 ani, Gabriel are grijile unui adult. Își ajută mama la munca în grădină sau în bucătărie, are grijă de frații mai mici, iar până la intervenția Narada, una dintre dorințele lui cele mai mari era să poată trece peste iarna care urmează. Nu-și dorea jocuri, console sau bicicletă, ci doar o culegere de matematică să poată recupera materia pierdută și o căruță cu lemne de foc: „Au venit domnii la mine și m-au întrebat ce-mi doresc. Eu am spus o căruță de lemne, iar ei mi-au adus o mașină”, își amintește băiatul. 


    Gabriel își ajută mama în gospodărie și are grijă de frații mai mici
Gabriel își ajută mama în gospodărie și are grijă de frații mai mici

Anca Andreea Pavel, teacher’s community manager în cadrul Narada, explică faptul că platforma de educație remedială Naradix se adresează tuturor copiilor care au pierdut materie în pandemie din diferite motive: nu au avut tehnologie la dispoziție, ajutorul unui părinte care să-i supravegheze sau au fost în situații precum cea a lui Gabriel, copii cu responsabilități prea mari pentru vârste atât de mici, dar perfect conștienți că școala reprezintă singura lor șansă de mai bine.

Citește și:

Smiley lansează un manifest pentru Educație împreună cu Narada. «Școala este esențială pentru toți copiii»

Platforma gratuită Naradix ajută până la 100.000 de elevi să recupereze materia pierdută în pandemie

Până la începutul noului an școlar, Narada oferă oportunitatea unui număr de 100.000 de copii să se înscrie în programul Naradix, proiect la susținerea căruia poate participa oricine își dorește. Printr-un SMS la numărul 8845 cu textul „ELEV” prin care se donează 2 euro lunar, doi copii aflați în situația lui Gabriel pot recupera materia pierdută în pandemie și pot visa la un viitor mai bun. 

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net