Preotul Pomohaci poartă încă sutană

Ultima actualizare:

    În luna iunie, a vizitat Mănăstirea Nămăieşti
În luna iunie, a vizitat Mănăstirea Nămăieşti

Cristian Pomohaci, preotul acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un minor, merge mai departe. Cu toate că a fost caterisit şi nu mai are voie să slujească, fostul preot continuă să poarte sutana.

Cristian Pomohaci (49 de ani) n-are nici o jenă. El continuă să apară în public şi să se fotografieze nestingherit, fiind îmbrăcat în haine bisericeşti, în ciuda faptului că i s-a interzis să le poarte, dar şi să mai ţină slujbe pentru enoriaşi. Dacă pe scenă, la concertele pe care le susţine, apare acum doar în costum popular, fostul preot continuă să poarte sutana neagră atunci când merge în vizite prin ţară sau la el în sat. De exemplu, zilele trecute a cântat în zona Câmpulung Muscel şi a vizitat şi Mănăstirea Nămăieşti. Aici s-a fotografiat cu câteva măicuţe şi a postat fotografiile pe pagina lui de Facebook. Apoi, cântăreţul a făcut o incursiune pe Transfăgărăşan, de unde a postat iar imagini.


    A mers pe Transfăgărăşan
A mers pe Transfăgărăşan

De remarcat că el se îmbracă în negru, ca un preot, inclusiv atunci când îşi spală berbecuţii la moşia lui de la Moşuni, judeţul Mureş. Aici a slujit Pomohaci, până în urmă cu un an, când a fost ţinta unui scandal sexual. Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotărât, pe 28 iulie, ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, să fie dat afară din preoţie, oferindu-i posibilitatea de a ataca decizia la mitropolitul Ardealului. Parchetul General a preluat dosarul în care Cristian Pomohaci este cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale. Preotul a fost înregistrat în timp ce îi cerea favoruri sexuale unui minor, iar înregistrarea a apărut în media.


    Şi când tunde berbecuţii, Cristian Pomohaci se îmbracă tot în haină preoţească
Şi când tunde berbecuţii, Cristian Pomohaci se îmbracă tot în haină preoţească

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Statiunea Moneasa jpg
costel corduneanu jpg
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net