Prima demisie în Parlament după ce a fost ales Iohannis

Ultima actualizare:

    Akos Mora (centru) a fost până marţi senator din partea PNLFoto Arhivă Personală
Akos Mora (centru) a fost până marţi senator din partea PNLFoto Arhivă Personală

Akos Mora şi-a înaintat demisia din Senat, în timpul dezbaterii din plen pentru încetarea mandatului său de senator.

Senatorul PNL i-a înaintat, marţi, preşedintelui acestui for, Călin Popescu Tăriceanu, în plen, o hârtie reprezentând demisia sa din Parlament, în urma dezbaterilor aprinse, între senatori, privind încetarea mandatului său conform deciziei ANI privind incompatibilitatea sa, potrivit mediafax.ro.

Tăriceanu declara, luni, că va cere, marţi, un vot în plenul Senatului pentru a constata starea de incompatibilitate a senatorului PNL Akos Mora, prin care acesta să îşi înceteze mandatul. Akos Mora, declarat incompabitil, a anunţat, joi, că se autosuspendă din partid ca să nu-i mai dea ocazia lui Victor Ponta "să spună minciuni" referitoare la situaţia sa, adăugând însă că mandatul său de senator "merge mai departe", până când Parlamentul "va vota pe acest subiect".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net