Prima ediție a „Loteriei bonurilor fiscale” va avea loc în a doua zi de Paște

Ultima actualizare:

    Păstrați bonurile fiscale pentru validarea premiului, în caz de câștig (foto: Click!)
Păstrați bonurile fiscale pentru validarea premiului, în caz de câștig (foto: Click!)

Românii au șansa de a fi premiați de stat pentru cumpărăturile pe care le fac. Contribuabilii care solicită bon fiscal la orice agent autorizat vor participa la „Loteria fiscală”, organizată de Ministerul Finanțelor Publice, cu sprijinul Loteriei Române. Prima extragere va avea loc la 13 aprilie, în a doua zi de Paște.

Cumpărăturile legale vă pot aduce 1.200 de lei de la stat. Minsterul Finanțelor Publice vrea să încurajeze consumatorii să solicite bonuri fiscale de la operatorii privați și, totodată, să reducă la minimum evaziunea fiscală. În a doua zi de Paște va fi organizată prima extragere a Loteriei fiscale, care va fi găzduită de Loteria Română. Ministerul are un fond de premiere de un milion de lei, ceea ce înseamnă că vor fi desemnați 833 de câștigători.

Pentru a intra în cursa pentru unul din premiile de 1.200 de lei, din luna aprilie, trebuie să cereți bon fiscal când mergeți la cumpărături. Pe site-ul Ministerului de Finanțe ar trebui să găsiți o secțiune unde veți introduce numărul bonului fiscal, suma plătită, numele și prenumele dumneavoastră, seria și numărul actului de identitate. Până la această dată, însă reprezentanții Ministerului de Finanțe nu a confirmat dacă aceste date vor fi introduse pe site-ul instituției, dar au promis că vor reveni cu lămuriri. Persoanele fizice care nu au domiciliul în România vor scrie numărul și seria unui act de identitate valabil, seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal și codul unic de identificare fiscală al firmei care a eliberat bonul.

Atenție, însă! Nu toate bonurile fiscale pot fi declarate câștigătoare! Ele trebuie să îndeplinească unele condiții, așa cum se menționează în proiectul ministerului. „Un bon fiscal este considerat câştigător dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează în conformitate cu OU 28/1999, sunt lizibile toate informaţiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de OU 28/1999, are valoarea totală fără subdiviziunile leului, exprimată în monedă naţională, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă, nu are menţionat, cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal, niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului şi a fost emis pentru vânzarea de bunuri şi/sau prestări de servicii către persoane fizice”, se arată în document.

Românii care vor să participe la extrageri trebuie să fie atenți, în primul rând, la valoarea cumpărăturilor, înscrisă pe bon. Aceasta trebuie să reprezinte o sumă în lei fără zecimale. Prin urmare, dacă ați cumpărat alimente în valoare de 55,45 de lei nu puteți înscrie bonul pe site, ci trebuie să vă asigurați că suma este rotundă, fără virgulă.

Participanții la loterie pot depune câte bonuri fiscale doresc, însă nu pot câștiga decât o dată pe ediție. Condiția principală de participare la acest joc este să aveți cel puțin 18 ani. Premiile vor fi revendicate prin depunerea bonului fiscal câştigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului. Premiile vor fi virate de către Ministerul Finanţelor în cont bancar deschis la o instituţie de credit din România pe numele câștigătorului, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade cu până la 60 de zile.

Extragerea din 13 aprilie este una ocazională (sau sezonieră), care se organizează cu ocazia sărbătorilor. Ministerul pregătește, însă, câte o extragere în fiecare lună, începând cu iulie 2015, la care organizatorul va premia câte 160 de persoane cu suma de 1.200 de lei. La extragerile lunare vor participa bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii, iar la extragerile ocazionale participă bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic anterior organizării extragerii.

image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net