Prima sentință în dosarul ”Cocaina de la Marea Neagra”. Ce pedeapsă au primit cei doi cărăuși sârbi

Ultima actualizare:

    FOTO: DIICOT
FOTO: DIICOT

Din cele 16 persoane trimise în judecată, în luna iulie, în dosarul „Cocaina de la Marea Neagră”, doar două și-au primit pedeapsa. Cei doi cărăuși sârbi au fost condamnați la câte 9 ani și patru luni de închisoare în cazul reţelei transfrontaliere de crimă organizată şi trafic de droguri desctructurată cu sprijinul DEA şi Interpol.

Magistrații Tribunalului Tulcea au dat o primă condamnare în cazul tonei de cocaină pierdute, anul trecut, în Marea Neagră, scrie adevarul.ro. Cei doi cărăuşi sârbi au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 4 luni de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. Sentinţa nu este definitivă.

Sârbii au venit în România pentru a transporta pe cale rutieră cocaina în afara teritoriului ţării noastre, către Europa de Vest şi Balcanii de Vest. „În  perioada ianuarie 2019-martie 2019, inculpaţii s-au constituit  într-un grup infracţional organizat cu scopul de a transporta o cantitate semnificativă de cocaină din America de Sud –Brazilia, Portul Belem, furnizată de inculpatul N.E.N.J. zis «Sheik-ul» (cetăţean libanez cu reşedinţa în Brazilia), iar ulterior de a extrage această cantitate de cocaină din apele teritoriale româneştiale Mării Negre şi de a o preda persoanelor din cadrul grupării infracţionale responsabile cu transportul acesteia spre ţări din Europa de Vest şi Balcanii de Vest, în vederea plasării pe pieţele din Europa”, scriu procurorii în rechizitoriu. 

O tonă de cocaină pierdută în Marea Neagră 

Procurorii DIICOT notează că „Sheik-ul” conducea  în  anul  2019,  în  Brazilia, o  organizaţie  criminală specializată  în  colectarea  unor  cantităţi  mari  de  droguri  din  ţările producătoare  din  America  de  Sud (Bolivia, Columbia, Peru)  şi în distribuirea acestora către cumpărători en gros din state predominant europene.

Rețeaua a fost destructurată în 2019, după ce unul dintre transporturi, aproape o tonă de cocaină cu grad mare de puritate, a fost pierdut în Marea Neagra. 

Citește și: 

VIDEO 1.034 kg de cocaină, cărate de mascați la DIICOT 

O tonă de cocaină şi trei traficanţi au dispărut fără urmă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net