Prima tornadă din România, la Făcăeni, în 2002

Ultima actualizare:

    Salcâmii de pe  120 de hectare  au fost rupți
Salcâmii de pe 120 de hectare au fost rupți

12 august 2002 era o zi oarecare de vară şi se anunţa o seară liniştită. În satul Făcăeni, din inima Bărăganului, aflat pe malul stâng al Braţului Borcea al Dunării, oamenii se pregăteau să încheie ziua.

Era trecut de ora 7 seara, când un nor negru s-a văzut venind dinspre miazănoapte. Norul a trecut prin pădure, s-a apropiat de sat şi a început să bată vântul puternic. Vijelia s-a transformat într-o pâlnie neagră şi a început prăpădul. Oamenii s-au ascuns sub mese, după sobe, iar când s-a oprit vântul au ieşit speriaţi şi au văzut că nu mai au acoperiş şi nici pereţi la casă.

Două minute a durat vijelia. A fost atât de năpraznică încât a măturat 33 de case, a avariat 428 de locuinţe, a ucis 3 oameni şi a rănit alţi 14 săteni. Salcâmii de pe 120 de hectare au fost rupţi la un metru deasupra pământului, iar culturile şi solariile oamenilor au fost distruse. O mie de persoane au fost declarate sinistrate. Guvernul le-a ridicat acestora case, dar cei mai tineri au plecat din ţară după ce acareturile lor au fost total distruse. Întreaga reţea de energie electrică a localităţii a fost avariată.

Iniţial, specialiştii au spus că vijelia nu a avut caracteristicile unei tornade. Dar, după ce au studiat fenomenul nemaiîntâlnit în România, au spus că a  fost cea mai puternică tornadă severă din România, de gradul F3 (din 5 posibile) pe scara Fujita.

Peste 15 ani, pe 23 mai 2017, satul Făcăeni a fost lovit din plin de o nouă tornadă, dar mai puţin puternică. A durat tot 2 minute, timp în care a doborât peste 100 de pomi, a distrus circa o mie de metri de solarii şi o parte din pădurea ce înconjoară satul. A venit tot din nord, prin pădure, dinspre Braţul Borcea al Dunării. 

image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net