Principesa Margareta, întâlnire cu Alianţa Colegiilor Centenare: «Vom continua legământul regelui»

Ultima actualizare:

    Principesa Margareta s-a întâlnit cu membrii Alianţei Colegiilor CentenareFoto:Mediafax
Principesa Margareta s-a întâlnit cu membrii Alianţei Colegiilor CentenareFoto:Mediafax

Custodele Coroanei, Margareta, a afirmat marţi, 23 ianuarie, la întâlnirea cu elevi şi profesori ai Alianţei Colegiilor Centenare din România, că va continua legământul regelui Mihai de a preţui generaţia tânără, viitorul ţării. Se pare că dorinţa ei de a rămâne la Palatul Elisabeta va fi îndeplinită, căci Guvernul Tudose, principalul opozant al proiectului legislativ propus de Dragnea și de Tăriceanu privind Casa Regală, a căzut.

Principesa Margareta, prezentă la eveniment alături de soţul său,principele Radu, a ţinut un scurt discurs, în cadrul căruia a promis că va duce mai departe obiceiurile tatălui său şi va acorda o atenţie deosebită tinerilor, căci aceştia reprezintă viitorul ţării. "Noi suntem mereu foarte fericiţi când putem întâlni generaţia tânără. Cum ştiţi, poate, tatăl meu (n.r. - regele Mihai I) a fost foarte legat de tineri şi noi o să continuăm acest legământ al regelui (...) pentru că sunteţi viitorul ţării şi ţinem mult la dumneavoastră", a spus Custodele Coroanei, la Palatul Elisabeta. 

Principele Radu a întărit spusele principesei Margareta şi a luat cuvântul pentru câteva minute, rostind un scurt discurs despre istoria fascinantă a României. "1859 este unul din cele mai curajoase momente din istoria noastră, când s-au înfăptuit lucruri pe care nimeni nu pe putea crede posibile. Şi, deşi domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost scurtă, nu s-a putut compara cu cea de 48 de ani a succesorului său, ea fost plină de momente cheie cărora noi, astăzi, în România Uniunii Europene şi NATO, le datorăm foarte, foarte mult", a spus principele Radu, potrivit Agerpres. 

La eveniement au fost prezenţi aproximativ 100 de elevi şi profesori de la mai multe colegii din Bucureşti, dar şi din Giurgiu. Cel care a luat cuvântul din partea Alianţei Colegiilor Centenare din România, aflată sub patronajul Casei Regale a României a fost profesorul George Cazacu, deţinătorul funcţiei de preşedinte al Alianţei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net