Procurorii DIICOT, percheziții la sediul Tarom, într-un dosar de delapidare

Ultima actualizare:

    Paguba oficială este de 34 milioane de leFoto: Arhiva Click!
Paguba oficială este de 34 milioane de leFoto: Arhiva Click!

Procurorii DIICOT efectuează, marţi dimineaţă (2 iulie), percheziţii la sediul Tarom şi la mai multe persoane, între care un lider sindical, într-un dosar de delapidare care vizează achiziţionarea de piese de schimb pentru avioane.

Linia aeriană naţională este în centrul unei acţiuni a DIICOT. Percheziţiile au loc la sediul Tarom, dar şi la locuinţele mai multor persoane vizate în dosar, între care şi un lider sindical. Acestea sunt suspectate de delapidare la achiziţionarea de piese de schimb pentru avioane.

Surse judiciare au precizat că procurorii DIICOT efectuează mai multe percheziții la compania TAROM pentru a ridica documente, relatează Digi24. Sunt făcute cercetări și pentru constituire de grup infracțional organizat. Ancheta vizează patrimoniul companiei, fiind ridicate documente de la Direcția Tehnică.

Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la Tarom

La începutul acestui an, premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la Tarom pentru a verifica regulile care guvernează sistemul de administrare și control, precum și circumstanțele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018. Corpul de Control al Premierului a prezentat un raport după un control la TAROM. Acest document a arătat cum sute de piese furate din hangare, sloturi orare de zbor cedate pe nimic, management greşit şi directori de multe ori numiţi politic cu experienţă zero în administrarea afacerilor şi în aviaţie. Astfel, TAROM a ajuns să aibă pierderi de zece milioane de euro, iar la fiecare bilet vândut compania de stat rămâne fără 18 dolari, conform stirileprotv.ro. Anchetatorii susţin că au descoperit dispariţia a 330 de piese: de la motor auxiliar, la calculator de navigaţie până la cel de presurizare a cabinei. Paguba oficială este de 34 milioane de lei.

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net