Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) anunță că au început înscrierile în Programul IMM Leasing 2021. Operatorii de leasing financiar pot depune documentele până pe 16 aprilie, ora 24.00.


FNGCIMM a transmis invitații de înscriere în program către 23 operatori de leasing financiar. Acestea se pot înscrie până pe 16 aprilie, la ora 24.00.

Programul IMM Leasing 2021. Înscrierile operatorilor financiari se fac până pe 16 aprilie

“Prin plafoanele de garantare aprobate de către Guvernul României pentru anul 2021 lei, în valoare de 18 miliarde lei, sunt create premisele finanțării economiei, a continuării parteneriatului pentru relansarea economiei la care sunt chemațe să contribuie IMM-urile, sistemul financiar și FNGCIMM, ca instrument specializat al statului pentru facilitarea creditării. Adresăm invitația de participare în program a operatorilor de tip leasing financiar, împreună cu care, am convingerea, că vom face din programul IMM Leasing de echipamente și utilaje un program de suces”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM. Instituțiile financiare nebancare înregistrate în Registrul Special la BNR, care doresc să se înscrie în program, sunt așteptate să transmită la FNGCIMM solicitările pentru alocarea de plafoane de garantare, în funcție de nivelul estimat al finanțărilor, pe care le vor acorda, precum și nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor.

IMM Leasing are un plafon al garanțiilor de 2 miliarde de lei

IMM Leasing are un plafon total al garanţiilor ce pot fi acordate în 2021, în valoare de 2 miliarde lei.

Prin Schema de Ajutor de minimis aferentă programului, Ministerul Finanțelor subvenționează dobânzile aferente finanțărilor de tip leasing financiar, până la 50%, pe o perioadă de 8 luni de la data acordării finanțării, iar comisionul de administrare și comisionul de risc sunt subvenționate integral pe toată durata derulării contractelor.

Contractele pentru IMM Leasing se încheie până la 31 decembrie

Măsurile de susținere în cadrul acestui program sunt valabile pentru contractele încheiate, până la data de 31 decembrie 2021, cu posibilitatea prelungirii.

Guvernul a aprobat normele metodologice pentru programele IMM Invest, Subprogramul Agro IMM Invest, IMM Factor și IMM Leasing de echipamente și utilaje, pentru a susține IMM-urile în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19.

 

Citește și: 

Au apărut normele metodologice ale Programelor IMM Invest, IMM Factor și IMM Leasing. Câți bani se dau

Vin bani de la stat pentru antreprenori! Start pentru Programele IMM Invest, IMM Factor și IMM Agro Invest

 

 

 
 
Loading...