Proiecte de infrastructură pentru Moldova! Ce se întâmplă cu A8 Autostrada Unirii

Ultima actualizare:

    A7 este prima autostradă care a început să se construiască în Moldova. Lucrările au pornit în 2016 cu Centura Bacăului
A7 este prima autostradă care a început să se construiască în Moldova. Lucrările au pornit în 2016 cu Centura Bacăului

Zona Moldovei stă cel mai prost la capitolul infrastructură. Astfel că ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a promis că se va ocupa personal ca lucrările să demareze și aici. Ba chiar, spune că au fost găsite sursele de finanțare care fac posibilă demararea procedurilor pentru realizarea drumuriloerși autostrăzilor atât de necesare. Iată ce se întâmplă cu A8 Autostrada Unirii!

”Regiunea Moldovei are nevoie de investiţii, iar guvernarea liberală investeşte şi va investi masiv în această zonă pentru că, ştiţi foarte bine, este nevoie să recuperăm decalajele de dezvoltare care există în acest moment raportat la celelalte regiuni. Principiul după care ne ghidăm este să nu lăsăm nici o regiune în urmă. Să dezvoltăm echilibrat infrastructura de transport la nivel naţional prin asigurarea conectivităţii între regiunile istorice astfel acesta fiind un obiectiv prioritar asumat prin actul de guvernare”, a declarat ministrul Tranporturilor, Lucian Bode, la Iași, unde a fost prezent ieri, 6 august, la dezbatarea Planul investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pe perioada 2020-2030.

Documentul stă la baza capitolului de infrastructură de transport din Planul Național de Investiții și Relansare Economică. După încheierea perioadei de consultare publică, toate proiectele de infrastructură ce pot determina dezvoltarea economică a Moldovei, vor fi incluse în actul normativ ce va fi adoptat de către Guvern, prin care se va actualiza Master Planul General de Transport, și vor avea termene clare de realizare, pe lângă sursa de finanțare identificată.

Acest lucru va contribui la stabilirea de către agenții economici din zonă a priorităților de dezvoltare pentru următorii ani, element ce se va reflecta în creșterea numărului locurilor de muncă și a nivelului de trai al românilor din această zonă.

”Guvernul Orban şi-a propus o schimbare de paradigmă, o trecere de la un model economic bazat pe consum, la un model economic bazat pe stimularea investiţiilor. Cred că un astfel de model bazat pe stimularea investiţiilor este un model sănătos sustenabil şi predictibil care va garanta o creştere economică solidă crearea de noi locuri de muncă şi implicit un produs intern brut mai mare, pe cap de locuitor ceea ce înseamnă un nivel de trai mai ridicat pentru toţi cetăţenii. Spun de fiecare dată când am ocazia: infrastructura de transport va fi coloana vertebrală pe care se va ridica economia României, iar Guvernul şi-a propus ca următorii 10 ani să fie anii reclădirii României”,a precizat demnitarul.

Sunt șantiere deschise pe 220 km

În prezent, în România, sunt deschise șantiere pe 220 de km de autostradă, drum expres, variantă ocolitoare, din care pentru 90 de km s-a dat ordinul de începere în cele 9 luni de guvernare PNL.

Iar până la finele anului se vor mai deschde lucrări pe încă 60 km. Sunt proiecte importante în derulare pentru regiunea Moldovei.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a promis la Iași că Moldova se va dezvolta
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a promis la Iași că Moldova se va dezvolta

”Vreau să spun foarte limpede, am scos Autostrada Unirii A8 dintr-un parteneriat public-privat toxic marca Vâlcov-PSD, care mai mult o îngropa şi am dat coerenţă acestui proiect reuşind să aducem sectorul Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni în etapa finalizării documentaţiei de atribuire şi transmiterii ei la ANAP pentru validare. Am definitivat procedurile pentru ultimele două tronsoane din autostrada A7 Paşcani-Suceava şi Suceava-Siret, pentru care au fost desemnaţi câştigătorii şi urmează semnarea contractelor pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic. Cu aceste ultime două secţiuni din proiectul A7 putem spune că acest proiect intră cu toate cele șase  secţiuni în linie dreaptă, Ploieşti-Buzău, Buzău-Focşani, Focşani- Bacău, Bacău-Paşcani avem contractele în derulare, pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic. Calendarul contractual, dacă va fi respectat, ne spune că am putea să începem lucrările pentru aceste tronsoane anul viitor. Despre A13 Braşov-Bacău avem contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic în derulare, acest contract a fost semnat de către noi în luna mai a acestui an. Pentru drumul expres Baia Mare-Suceava Autostrada Nordului suntem în procedură de evaluare a ofertelor pentru realizarea documentaţiei termenul estimat pentru atribuire fiind sfârşitul lunii august acest an. Aşadar toate cele patru  proiecte majore pentru regiunea Moldovei sunt certitudini, au susţinerea mea, a guvernului din care fac parte, sunt proiecte care cresc gradul de conectivitate şi de mobilitate a populaţiei, dar cel mai important este că asigură dezvoltarea economică locală şi regională a Moldovei”, a continuat Bode.

Alte proiecte de infrastructură pentru Moldova

  • Totodată, ministrul a anunțat la Iași că săptămâna trecută a fost desemnat câştigătorul pentru execuţia celor 33 de km din varianta ocolitoare a municipiului Galați și a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru cei 11 km de şosea ocolitoare la Bârlad; 
  • Pentru acest final de an, dacă antreprenorul se va ţine de cuvânt, atât varianta ocolitoare Bacău, cât şi Rădăuţi vor fi gata, deși termenul de predare a lucrării ar fi anul viitor; 
  • De asemenea, au fost semnate contractele de proiectare şi execuţie pentru DN28 Târgu Frumos-Botoşani şi DN 29 D Botoşani-Ştefăneşti, unde au fost alocate 100 de milioane de euro.

”În 2024 să ne vedem aici şi să spunem că Autostrada A7 este finalizată, că Autostrada Unirii A8 este în implementare, dar cel puţin conexiunea dintre Iaşi şi A7 să fie finalizată. Avem voinţă, politică pentru a face acest lucru, avem finanţare guvernamentală de la buget respectiv din fonduri europene, şi avem şi drag de aceste locuri, nu doar odată la 4 ani”, a declarat ministrul Lucian Bode.

Pentru finele anului 2020 sunt preconizate să fie inuguarți 80 km noi de autostradă.

image
image
image
image
image
image
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net