Propunere legislativă: 100 de lei în plus, la şomaj

Ultima actualizare:

    Şomerii ar putea primi mai mulţi bani
Şomerii ar putea primi mai mulţi bani

Indemnizaţia de şomaj pentru persoanele care au cel puţin un an de cotizare va creşte cu aproximativ 100 de lei, cu un impact bugetar 120 de milioane de lei pe an, potrivit unui proiect de lege iniţiat de şase parlamentari independenţi şi un deputat UNPR.

Majorările prevăzute de proiectul de lege presupun creşterea indemnizaţiei de la 375 la 450 de lei pentru persoanele care au cel puţin un an stagiu de cotizare.

Proiectul prevede, de asemenea, majorarea cotelor procentuale, diferenţiate în funcţie de stagiu de cotizare, care se aplică mediei salariului de baza lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, scrie Mediafax.

Astfel, va creşte de la 3% la 3,6% pentru persoanele cu stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani, de la 5% la 6% pentru o cotizare de cel puţin 5 ani, de la 7% la 8,6% pentru persoanele care au cotizat cel puţin 10 ani şi de la 10% la 12% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.

Persoanele care nu au avut un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ vor beneficia de o majorare de la 250 de lei la 300 de lei pe lună.

Proiectul de lege se află în dezbatere publică la Senat. Iniţiativa este semnată de senatorii independenţi Mircea Geoană, Dan Tătaru şi deputaţii independenţi Liliana Ciobanu, Maria Dragomir, Florentin Gust Băloşin şi deputatul UNPR Andrei Condurăţeanu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net