Protestatarul Ilie Gâzea, înmormântat ca un erou cu tricolorul pe sicriu

Ultima actualizare:

    Ilie Gâzea a inhalat gaze în Piața Victoriei, pe 10 august
Ilie Gâzea a inhalat gaze în Piața Victoriei, pe 10 august

Suferință fără margini în familia protestatarului care a murit după 9 zile de la manifestația din 10 august, organizată în Piața Victoriei. Astăzi, Ilie Gâzea, 68 de ani, a fost condus pe ultimul drum de rude, dar și de prieteni și vecini, la Turnu Măgurele.

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost acoperit cu tricolorul, pentru că, în opinia apropiaților, el a murit ca un erou.

Marți seară, legiștii de la IML Teleorman au dat rezultatul necropsiei din care reiese că bărbatul a suferit o hemoragie digestivă. Nu au putut stabili o legatură cu faptul că a inhalat gaze lacrimogene împrăștiate de jandarmi, astfel că procurorii au cerut să i se facă și examenul toxicologic, care va ieși în aproximativ trei săptămâni.

Pe 10 august, în jurul 20.00, Ilie Gâzea a fost gazat la protestul diasporei, i-a dat sângele pe nas și a avut nevoie de îngrijiri medicale din partea pompierilor SMURD.

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost acoperit cu tricolorul
Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost acoperit cu tricolorul

După patru zile, a ajuns la spital cu vărsături cu sângerare și melenă hematemeză, după cum au declarat medicii.

Pe 19 august, a intrat în stop cardio-respirator și nu a răspuns la manevrele de resuscitare.

Prefectul Capitalei a fost audiat de procurori

La Parchetul Militar Bucureşti au fost înregistrate 291 de plângeri din partea persoanelor care au care au avut de suferit în urma intervenţiei și au fost audiate până acum 127.

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor.

Astăzi a fost chemată la audieri Speranța Cliseru, prefectul Capitalei, care a contrasemnat ordinul de intervenție în forță a jandarmilor. Luni, 20 august, în fața procurorilor a ajuns și colonelul Ionuț Cătălin Șindile, șeful Jandarmeriei.

Mașina care a transportat sicriul la cimitir a fost plină de coroane
Mașina care a transportat sicriul la cimitir a fost plină de coroane
Pe gardul casei în care a locuit Ilie se afla tricolorul și fotografia sa
Pe gardul casei în care a locuit Ilie se afla tricolorul și fotografia sa

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image
actualitate.net
image
actualitate.net