Proteste în Bucureşti şi în alte oraşe din provincie. Altercaţii între protestatari şi jandarmi

Ultima actualizare:

    Aproximativ 1.500 de oameni se îndreaptă spre ParlamentFoto: Digi24
Aproximativ 1.500 de oameni se îndreaptă spre ParlamentFoto: Digi24

Protest spontan în Piaţa Victoriei, faţă de legile justiţiei şi amendamentele la Codurile penale. Un flashmob care are loc în Piaţa Victoriei, organizat pe reţelele de socializare, la care participă sute de oameni, potrivit Digi24.

UPDATE 22:00: Protestul s-a încheiat, după mai bine de patru ore.

UPDATE 21:00: Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București, a explicat de ce protestatarii nu au fost lăsați să ajungă în fața Parlamentului.

„În momentul în care au ajuns protestatarii la Palatul Parlamentului, colegii mei i-au redirecționat către zona Parcului Izvor, pe trotuarul, pentru a nu permite blocarea Bulevardului Națiunile Unite și a Bulevardului Libertății. Nu s-a permis pătrunderea lor pe partea cu obiectivul, cu Palatul Parlamentului, pe acel trotuar, pentru că este un obiectiv cu pază militară, un obiectiv de importanță deosebită și nu sunt permise astfel de manifestații în imediata apropiere. Tocmai de aceea s-au direcționat protestatarii spre Parcul Izvor, prin acele panouri de protecție."

UPDATE 20:00: 4.000 de protestatari au ajuns în apropiere de Parlament. Accesul este blocat pe ambele bulevarde.

Protestul a fost unul anunţat pe reţelele de socializare prin mai multe mesaje. Ieşim duminică să tragem un semnal de alarmă faţă de asaltul împotriva justiţiei. "Hai să fim cu toţii în stradă duminică pentru a da alarma! Tăcerea noastră e puterea lor, aşa că hai să facem gălăgie! Luptăm până la capăt”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului, intitulat după discursul Regelui Mihai I din Parlament, din 2011: „Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul". Printre protestatari se află și actrița Oana Pellea. „Plouă. E frig. E de neieșit din casă. Dumneavoastră alegeți. Eu voi fi în stradă. Pentru că nu vreau să-mi fie rușine de mine”, a scris pe pagina personală de Facebook.

În Piața Victoriei s-au strâns circa 1.000 de oameni. Tot 1.000 de persoane protestează și în Cluj-Napoca. De asemenea, sunt 150 de protestatari la iași și aproximativ 200 la Brașov.

Protestatarii din Bucureşti se îndreptă către Parlament. Există mici violenţe, provocate de neînţelegerile dintre jandarmi şi unii oameni veniţi la manifestaţie. Unii dintre protestatri s-au îmbrâncit cu cei desemnaţi să asigure ordinea în zonă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
turista vulcan jpg
image png
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă FOTO Mediafax jpg
Marcel Ciolacu fb jpg
elicoptere prabusite jpg
1 Seminte legume Gradina cu rosii jpg
Arme iraniene confiscate de SUA FOTO Departamentul Apărării webp
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net