Radu Mazăre, după ce a aflat că a fost condamnat: ”Mă felicit că am plecat!”

Ultima actualizare:

    Fostul primar al orașului Constanța, Radu Mazăre, este condamnat în România la 9 ani de închisoareFoto: arhivă personală
Fostul primar al orașului Constanța, Radu Mazăre, este condamnat în România la 9 ani de închisoareFoto: arhivă personală

Se bucură de libertate la 7.300 km depărtare de România, tocmai în Madagascar. Radu Mazăre a aflat acolo că a fost din nou condamnat și a avut imediat o reacție. “Sunt uluit şi consternat de sentinţa nedreaptă.”

El este nevinovat, iar magistrații îl condamnă pe nedrept. Asta spune fostul primar al orașului Constanța, Radu Mazăre. Tribunalul Constanța l-a condamnat miercuri (16 mai), la şase ani şi jumătate de închisoare pentru că a vândut la un preţ subevalut două terenuri din Mamaia, scrie news.ro.

Tocmai din Madagascar, de la 7.300 km distanță de țară, Radu Mazăre transmite că este “uluit şi consternat de sentinţa nedreaptă” și că nu primarul vinde terenuri, ci Consiliul Local, iar prețul a fost stabilit de experți imobiliari.

”Vina mea este una singură: am fost un lider neaservit şi incontrolabil pentru Servicii”, a mai spus Mazăre care susține şi că a fost o ţintă a Poliţiei Politice din România, scrie news.ro.

“În atare situaţie concluzia mea personală este una singură: mă felicit că am plecat dintr-o ţară în care justiţia poate şi achita şi condamna o persoană în acelaşi timp, pentru exact aceeaşi acuzaţie, cu acelaşi obiect, dar în două dosare diferite! Asta-i ţara? Asta-i justiţie? Asta-i dreptate?”, se arată în finalul comunicatului transmis de Radu Mazăre din Madagascar, potrivit news.ro.

Reacția lui Mazăre

 “Astăzi (16 mai, n.r.) am fost condamnat de Tribunalul Constanța la un total de 6,6 ani de puşcărie cu executare pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu. Sunt uluit şi consternat de sentinţa nedreaptă dată de judecător. Nu reuşesc să înţeleg, la prima acuzaţie, cum este posibil ca pentru aceeaşi presupusă infracţiune de abuz (vânzarea sub-evaluată a terenului aferent Cazino Mamaia) să fiu achitat de Curtea de Apel Bucureşti (sentinţa numărul S.P.148/FI/10.07.2017) şi să fiu condamnat la 4,6 ani de puşcărie de Tribunalul Constanţa (S.P.253/16.05.2018)?  Repet, aceeaşi acuzaţie, acelaşi teren, însă în două dosare diferite, o instanţă mă achită în dosarul numărul 6536/2/2008 la Curtea de Apel Bucureşti şi alta mă condamnă în dosarul 2310/118/2015 la Tribunalul Constanţa”, a afirmat Radu Mazăre.

El a completat spunând că i se pare halucinant să aibă două sentinţe opuse tot pe aceeaşi infracţiune cu acelaşi subiect.

Fostul edil susţine că în timpul procesului de la Constanţa toţi cei audiaţi, de la funcţionarii Primăriei, consilierii locali până la evaluatorii implicaţi în vânzarea terenurilor au spus că procedura respectivă a fost legală şi că el nu a intervenit în derularea acesteia.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Mai are o condamnare

În luna iulie a anului trecut, Radu Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia, dar decizia nu este definitivă. În acest dosar au fost judecaţi foşti angajaţi din Primărie sau foşti consilieri locali. Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro.

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a plecat în Madagascar la sfârşitul lunii decembrie. Atunci, el trebuia să se prezinte la Poliţia Constanţa, în cadrul controlului judiciar, dar a transmis că a plecat în Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic.

image
image
image
image
image
image
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net