Război între Ludovic Orban și Viorica Dăncilă. Fostul și actualul premier și-au aruncat cuvinte grele. Liderul PNL se întreabă ce s-ar fi întâmplat cu România dacă ”pandemia ne-ar fi prins cu Dancilă și echipa de analfabeţi functional”. În replică, prima femeie prim-ministru i-a transmis că ”guvernarea lui ratată n-a reușit decât să prăbușească speranțele oamenilor”.


 

Premierul Ludovic Orban a criticat în termeni duri ieri, 5 septembrie, fosta guvernare PSD. Preşedintele PNL a susţinut că aceasta a gestionat ţara într-un mod „catastrofal”.

„Puteam să stăm liniştiţi anul trecut, să lăsăm PSD-ul să se facă de râs cu modul catastrofal în care au guvernat, să venim la alegeri să le dăm o bătută de să le iasă pe nas. Dar ce se întâmpla cu România, că întreb? Gândiţi-vă că ne-ar fi prins pandemia, criza economică, seceta, inundaţia cu un guvern condus de Dăncilă şi de echipa de analfabeţi funcţional grupaţi în jurul lui Dăncilă. Unde ar fi ajuns Româna astăzi dacă nu luam decizia de a pune mai presus de interesul personal al partidului pe care îl conduc interesul României? Pentru că România ajunsese într-o fundătură”, a afirmat Orban.

Ludovic Orban: ”Guvernarea PSD risca să arunce România la periferia Europei”

Acesta a mai spus că toate cancelariile, toate uşile partenerilor strategici erau închise.

”Conducerile trecute ne-au făcut de râs şi ne-au redus orice posibilitate de a putea să putem să negociem, să ne batem pentru interesele României în toate instituţiile şi organizaţiile din care suntem parte, credibilitatea în faţa mediului de afaceri era la pământ, investiţiile au scăzut dramatic, iar modul în care s-a purtat guvernarea PSD cu oamenii risca să arunce România la periferia Europei. Când  am luat decizia să oprim declinul, să oprim prăbuşirea, sigur că nu ştiam ce va urma”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă după amiază, în discursul ţinut la lansarea candidaţilor PNL Sighetu Marmaţiei pentru alegerile locale, citat de news.ro.

Ludovic Orban: ”Salariul mediu net în România a crescut în luna iunie cu 5%”

Acesta a arătat că în ciuda dificultăţilor cu care s-a confruntat, Guvernul ţinut România în picioare.

Ludovic Orban a transmis că la 1 septembrie erau cu 2.000 mai mulţi angajaţi cu contract de muncă decât la 1 ianuarie 2020, iar salariul mediu net în România a crescut în luna iunie cu 5%.

Orban susţine, de asemenea, că s-au făcut cele mai mari investiţii, publice şi private din ultimii zece ani.

„Avem la dispoziţie fonduri europene cum România nu a avut niciodată. Măsura în care vom fi capabili să folosim această ocazie uriaşă pe care o avem depinde de modul în care oamenii vor şti să aleagă la aceste alegeri locale şi alegeri parlamentare” a adăugat şeful Guvernului.

Viorica Dăncilă: ”Ciocoismul galben împinge la faliment judeţele”

Fostul premier Viorica Dăncilă i-a răspuns lui Ludovic Orban, pe pagina sa de Facebook.

”Premierul Covid şi guvernarea lui ratată n-au reuşit decât să prăbuşească speranţele oamenilor, să inducă frica în societate şi să irite tot mai mulţi români cu politizarea distrugătoare a administraţiei. Ciocoismul galben care conduce azi România împinge la faliment judeţele şi afectează grav şansele comunităţilor locale la dezvoltare”, susţine fostul premier social-democrat.

Dăncilă este de părere că ”cel mai bun răspuns la dezastrul liberal este un vot apăsat pentru PSD”.

 

 

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/viorica-dancila-dezvaluiri-emotionante-despre-familie-de-ce-nu-are-copii-biologici

https://www.click.ro/news/national/uite-cum-arata-mihaela-dragostea-lui-ludovic-orban

 

 
 
Loading...