”Războiul mitingurilor”. Ies în stradă ecologiștii, gay-ii, PSD-iștii, ”Noua Dreaptă” și ”Corupția ucide”

Ultima actualizare:

    În acest weekend, vor fi mai multe proteste în centrul CapitaleiFOTO: INQUAM
În acest weekend, vor fi mai multe proteste în centrul CapitaleiFOTO: INQUAM

Românii se mobilizează pe toate căile să iasă la miting în acest weekend și vor bloca centrul Capitalei. Unii cer protejarea Roșiei Montana, comunitatea gay au parada anuală, PSD-iștii vor ieși în stradă contra abuzurilor, iar grupul ”Corupția ucide” acuză Primăria Capitalei de sfidare la adresa protestatarilor #rezist.

Românii nu mai au stare acasă: vor să iasă în stradă să protesteze.

Vineri, 8 iunie, de la ora 18.00, în Piața Universității din Capitală este organizată o manifestaţie de susţinere a conservării Roşiei Montane, după ce Guvernul ar fi oprit procedura de includere a zonei în patrimoniul UNESCO, fără dezbatere publică sau anunţ prealabil.

De asemenea, aproape 4.000 de oameni au semnat o petiţie online prin care cer UNESCO să păstreze pe agendă dosarul zonei Roşia Montană, spunând că reprezentanţii României care au cerut retragerea dosarului nu vorbesc în numele lor.

Sâmbătă (9 iunie), Capitala va fi blocată de mitinguri

Trei evenimente de acest gen sunt programate în aceeaşi zi, sâmbătă, 9 iunie: marşul Bucharest Pride 2018, organizat de asociaţia Accept, manifestaţia - marşul Normalităţii, organizat de Noua Dreaptă şi mitingul pentru „protejarea justiţiei” organizat de Partidul Social Democrat (PSD) (ora 20.00).

În plus, pe grupul de FacebookPSD-Mafia, este anunţat un protest neautorizat intitulat ”Ciuma roşie, PCR-FSN-PSD”, scrie adevarul.ro.

Proteste și duminică

”Corupţia Ucide” anunţă protest duminică. ”Prezenţa noastră sâmbătă (9 iunie) în Piaţa Victoriei e chiar ce îşi doreşte coaliţia de guvernare şi ar însemna să le facem jocul. Participarea noastră ar duce aproape inevitabil la conflicte”, au justificat organizatorii pe Internet.

Grupul ”Corupţia Ucide” acuză Primăria Capitalei de sfidare la adresa protestatarilor #rezist, prin autorizarea unui miting în locul în care au loc proteste de un an şi jumătate.

"Sâmbătă, Corupţia Ucide nu va iniţia demersuri de natură să împiedice desfăşurarea acestei manifestări. Suntem conştienţi că tentaţia unei reacţii vehemente e puternică în rândul unei părţi a protestatarilor şi dorinţa de a ne apăra piaţa este una foarte mare. Gestul primăriei este o sfidare la adresa protestatarilor”, afirmă Corupţia Ucide. 

”Corupţia Ucide” face apel la protestatarii #rezist să nu se lase provocaţi şi îi cheamă la miting duminică: ”Duminică seara însă, vă aşteptăm în Piaţa Victoriei! Acest spaţiu îşi va recapătă scopul iniţial, locul unde câteva sute de mii de cetăţeni s-au adunat din convingere şi au hotărât că indiferent ce se întâmplă, România va rămâne un stat de drept şi nimeni nu va fi mai presus de lege! Acest lucru nu poate fi schimbat sau imitat de nici un partid cu toate sutele lui de autocare!”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net