Regulile de siguranță care-ți salvează viața. 14 persoane au murit intoxicate cu monoxid de carbon

Ultima actualizare:

    Gazele sunt extrem de periculoase mai ales în sezonul rece, atunci când trebuie să ne încălzim
Gazele sunt extrem de periculoase mai ales în sezonul rece, atunci când trebuie să ne încălzim

Respectă regulile de siguranță pentru a evita incidente grave! Este îndemnul venit de la reprezentanții companiei de distribuție Delgaz Grid. Aceștia atrag atenția că în 2020 zwce persoane și-au pierdut viața intoxicate cu monoxid de carbon, iar alte patru în acest an.

Zece persoane au murit anul trecut, iar alte 22 au fost la un pas de a-și pierde viața. Incidentele au avut loc în județele Sibiu, Mureș, Maramureș, Timiș, Huneoara, Caraș-Severin și Harghita și au avut ca numitor comun nerespectarea unor reguli minime în utilizarea surselor de încălzire.

Din păcate, și în acest sezon de iarnă s-au înregsitrat patru victime în județele Arad, Mureș și Sibiu.

Folosirea aragazului pentru încălzirea locuinței, racordurile neetanșe la sistemul de evacuare a gazelor arse al centralelor termice și al sobelor, coșuri de fum colmatate sau defecțiuni la sobe (plite crăpate, sobe de teracotă ne-etanșe) sunt principalele cauze ale intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

”Pierderea unor persoane dragi provoacă multă durere și este regretabil că oamenii continuă să facă greșeli care duc la astfel de tragedii. Acestea pot fi evitate cu ușurință dacă pregătirea pentru sezonul rece se face corespunzător, apelând la specialiști. Vorbim, în mod special, de verificarea și remedie-rea defecțiunilor care apar la aparatele de încălzire, la coșurile de fum și la canalele de evacuare a gazelor arse”, afirmă Petre Stoian, director general adjunct al Delgaz Grid.

Ce este monoxidul de carbon și cum acționează

Pe fondul diferitelor defecțiuni la aparatele de încălzire sau la cele de evacuare a gazelor arse, monoxidul de carbon- un gaz asfixiant, foarte toxic- se acumulează în încăpere și duce la intoxicarea persoanelor. Este fără culoare și miros, astfel că este greu de depistat, dar există câteva simptome care ne pot da indicii cu privire la o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon, respectiv senzația de greață, cea de amețeală și durerile de cap.

Ce faci dacă te-ai intoxicat cu monoxid de carbon

De aceea, în cazul în care ai suspiciuni cu privire la o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon, trebuie să ieși la aer curat, să aerisești încăperile şi să suni la 112.

De multe ori, însă, intoxicația intervine în timpul nopții când durata expunerii este mai mare și din acest motiv șansele de supraviețuire pentru cei care au inhalat monoxid de carbon sunt minime. De aceea, preferabil este să nu se ajungă în situații extreme.

Recomandări pentru a evita intoxicarea cu monoxid de carbon

Pentru siguranța consumatorilor, Delgaz Grid recomandă următoarele:

  • Verifică coşurile de fum şi hornurile. Acestea trebuie curăţate de cel puţin două ori pe an, obligatoriu o dată înainte de începerea sezonului rece, numai de către persoane autorizate. Totodată, trebuie să fie verificate şi îmbinările între aparatele de încălzire şi coşurile de evacuare, deseori fiind necesară re-facerea acestor îmbinări dacă prezintă neetanșeități. La fel de importante sunt garniturile de etanşare de la focare, care trebuie schimbate periodic, deoarece trebuie să reziste la temperaturi ridicate;
  • Asigură-te că apartamentele au în bucătării, unde sunt instalate mașini de gătit de tip aragaz, canale sau grile de ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere spre exterior şi verificați dacă aceste goluri nu sunt obturate. În cazul în care se observă probleme, trebuie remediate cu specialişti autorizaţi;
  • Nu uita de aragazuri, care trebuie supravegheate în timp ce prepari hrana. Există riscul ca flacăra să se stingă provocând în acest fel acumulări de gaze. De asemenea, aragazurile nu trebuieutilizate pentru încălzirea locuinţei;
  • Nu lăsa copiii nesupravegheați în încăperi în care sunt aparate de încălzire sau de preparare a hranei, în funcțiune;
  • O importanță deosebită o reprezintă aportul de oxigen necesar arderii gazelor naturale, întrucât prin arderea lor se consumă oxigen din încăperile unde există amplasate aparate de încălzire sau de preparare a hranei. Din acest motiv, încăperile în care sunt amplasa-te aparate consumatoare de combustibili gazoși și care nu au prevăzut orificiu pentru accesul aerului necesar arderii, trebuie aerisite periodic;
  • Montează detectoare de monoxid de carbon, care emit semnale sonore şi avertizează cu privire la eventuale riscuri legate de intoxicațiile cu monoxid de carbon. Detectoarele nu trebuie confundate cu detectoarele automate de gaze na-urale. Acestea din urmă au rolul de sesiza eventuale concentrații de gaze naturale în interiorul clădirilor, ca urmare a scăpărilor de gaze din sistemele de alimentare cu gaze naturale, de a avertiza sonor prezența concentrațiilor de gaze și de a întrerupe automat alimentarea cu gaze naturale pe instalațiile interioare;

Este obligatoriu să existe montate detectoare automate de gaze naturale în încăperile în care există aparate care funcționează cu gaze naturale, în cazul în care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcție specială (securizat, tip Thermopan etc).

Citește și: 

12 oameni au murit arși de vii în casă. Recomandările pompierilor pentru a evita tragediile pe timp de iarnă

Doi morţi intoxicaţi cu monoxid de carbon într-un hotel

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net