Revoluția Română după 30 de ani. 21 decembrie, ultima zi la putere a lui Ceaușescu

Ultima actualizare:

    După mitingul de la prânz, în 21 decembrie, protestatarii s-au confruntat cu forțele de represiune în centrul Bucureștiului, 49 de revoluționari fiind ucișiFoto: wikipedia.ro
După mitingul de la prânz, în 21 decembrie, protestatarii s-au confruntat cu forțele de represiune în centrul Bucureștiului, 49 de revoluționari fiind ucișiFoto: wikipedia.ro

21 decembrie 1989 a fost ultima zi petrecută la putere de cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu și ultima a regimului comunist, așa cum fusese el definit încă din 1948, după abdicarea Regelui Mihai. Amăgit de ideea că încă este iubit de clasa muncitoare și convins că violențele din Timișoara fuseseră generate de puteri străine, Ceaușescu apare să vorbească în fața a zeci de mii de oameni, așa cum o făcuse de nenumărate ori. Totul se va transforma, însă, în haos, apoi într-o cruntă represiune ce va dura până spre orele dimineții de 22 decembrie.

21 decembrie 1989 a picat într-o zi de joi. Erau 17 grade în București, o temperatură nefiresc de ridicată pentru sfârșitul de decembrie. Abia întors din vizita din Iran, Ceaușescu aprobă convocarea unui mare miting muncitoresc în fața sediului Comitetului Central, actuala Piață a Revoluției. Încă e un mister cine a avut, de fapt, inițiativa acelui miting fatal pentru domnia comunisto-ceaușistă sau de ce a fost Ceaușescu de acord cu el. Probabil încă se considera iubit de mase, de muncitori. La urma urmei, lua cuvântul din același balcon al CC-ului de unde, în august 1968, își entuziasmase compatrioții, dar și cancelariile occidentale prin opoziția fățișă la intervenția trupelor Tratatului de la Varșovia, în frunte cu cele sovietice, în Cehoslovacia care o luase, pentru o primăvară, pe drumul reformelor democratice și care trebuia să primească o lecție dură din partea Moscovei.

Mitingul din actuala Piață a Revoluției, din fața clădirii Comitetului Central al PCR, a început, aparent, la fel ca orice mare adunare muncitorească din vremea comunistă
Mitingul din actuala Piață a Revoluției, din fața clădirii Comitetului Central al PCR, a început, aparent, la fel ca orice mare adunare muncitorească din vremea comunistă

Spre ora 10 dimineața, participanții la mitingul ce ar fi trebuit să gireze sprijinul dat „geniului Carpaților” în condamnarea evenimentelor din Timișoara erau deja în piață, unii purtând obișnuitele pancarte cu lozinci mobilizatoare ori de susținere a conducerii de partid și de stat. Dar ceva plutea în aer. Când Ceaușescu a început să vorbească, spre prânz, ochii lui scrutau preventiv mulțimea, căutând parcă semnele unei revolte. Iar ea a venit la scurtă vreme, sub forma unui zgomot puternic, urmat de țipete ce au transformat mulțimea într-o masă dezorganizată. Pancartele au dispărut, Ceaușescu a amuțit neputând decât să îngaime, cumva stupid „Aloo! Aloo!”, doar Elena încercând să mai ordone scurt, așa cum se obișnuise „Tovarăși, stați cuminți la locurile voastre!”. Era, însă, prea târziu. Revoluția Română începea și în București.

49 de morți, bilanțul din 21 decembrie 1989

Multe grupuri de oameni au ocupat zona centrală a Bucureștiului, în special perimetrul din dreptul Hotelului Intercontinental unde erau cazați mulți străini, inclusiv jurnaliști occidentali. Spre orele după-amiezii mulțimea se mărește, oamenii ocupă bulevardul Bălcescu, scandează deja fără frică împotriva lui Ceaușescu și a comunismului. Armata își scoate tancurile în stradă, unele trecând cu viteză pe lângă protestatari. Cordoanele de scutieri par și ele amenințătoare, dar oamenii, printre care mulți tineri, nu se dau duși. E, totuși iarnă și se înnoptează devreme. Fix ce așteptau organele de represiune. Spre Sala Dalles, un grup de tineri flutură pumii în aer către tancurile armatei. Un camion militar intră în plin în grup, rănind câteva persoane. Apoi se aud șuieraturile scurte, dar intense de mitralieră. Deja, la fel ca la Timișoara, românii îi seceră mișelește pe români. 13 persoane mor acolo, la Dalles, odată cu primii fiori ai întunericului. Alții, deja revoluționari de-acum, improvizează o baricadă cu mese de la restaurantul Dunărea, tomberoane de gunoi, bucăți ding arduri metalice și două camioane. Cumva, acolo, o mână de câteva zeci de oameni rezistă până târziu în noapte.

Dar gloanțele fac prăpăd, inclusiv cele trase de la mică distanța de pistoalele securiștilor în civil. Generali de interne, de armată și securitate, miniștri și demnitari care altfel nu și-ar fi mânjit pantofii cu asfaltul rece al străzii sunt trimiși de Ceaușescu să coordoneze masacrul. Unii răniți sunt transportați lângă Biserica Colțea și executați sumar. Alții, arestați și duși la Jilava. Spre ora 3 dimineața, 49 de suflete pieriseră pe altarul a ceea ce, în acele clipe, chiar se numea Revoluție. Până la mijirea zorilor, Piața Universității e spălată de tot sângele curs din trupurile tinere. Totul se liniștise. O liniște lugubră, ca de mormânt. Ceaușescu probabil credea că începe prima zi de liniște. De fapt, începea prima lui zi de cădere totală.

image
image
image
image
image
image
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net