Rezultate Evaluarea națională 2018. 319 elevi au încheiat examenul cu media 10

Ultima actualizare:

    S-au afișat rezultatele la Evaluarea națională 2018. Aproape 105.000 de absolvenți de gimnaziu au luat note peste 5,00, iar 319 au avut media 10,00FOTO: Sever Gheorghe
S-au afișat rezultatele la Evaluarea națională 2018. Aproape 105.000 de absolvenți de gimnaziu au luat note peste 5,00, iar 319 au avut media 10,00FOTO: Sever Gheorghe

Majoritatea părinților cu copii absolvenți de gimnaziu răsuflă ușurați. S-a afișat mediile de la Evaluarea națională, iar rezultatele sunt bune. În toată țara, 319 absolvenți de gimnaziu au avut media generală 10,00.

Au scăpat de Evaluarea națională, urmează admiterea la liceu! Astăzi, 19 iunie, 104.972 de absolvenți de gimnaziu au aflat că au luat note de trecere la Evaluarea națională. Dintre aceștia, 319 au luat note maxime (53 în Capitală).

Și în acest an, absolvenții de gimnaziu au aflat de pe pagina oficială a Ministerului Educației ce medii au obținut la Evaluarea națională, mult înainte ca școlile să afișeze la avizier mediile. Până la ora 12.00 a fost anunțată afișarea mediilor, dar de la ora 11.00, mediile au fost afișate online, de Ministerul Educației.


    Mihnea Ciobotaru, 15 ani: ”Sunt bucuros și mama este foarte mulțumită. Am cea mai mare media din clasa mea, 9,77!”FOTO: Sever Gheorghe
Mihnea Ciobotaru, 15 ani: ”Sunt bucuros și mama este foarte mulțumită. Am cea mai mare media din clasa mea, 9,77!”FOTO: Sever Gheorghe

”Sunt bucuros și mama este foarte mulțumită. Am luat 9,90 la Română și 9,75 la Mate, dar îmi fac probleme că media ar putea să nu fie destul de mare ca să intru la un liceu de elită, la «Sava», așa cum îmi doresc. Vreau să învăț cu cei mai buni profesori ca să intru apoi la Medicină printre primii. Una, peste alta, sunt mulțumit. Am avut nota 10,00 pe linie în gimnaziu și am cea mai mare medie la Evaluare din toată clasa”, ne-a spus fericit Mihnea Ciobotaru, absolventul clasei a VIII-a C, de la Școala Gimnazială ”Grigorie Ghica Voievod” din Capitală. O colegă de-a lui, Teodora Patrichi a avut note și mai mari: 10,00 la Română și 9,80 la Matematică. Așadar, ea va putea intra la orice liceu dorește.

Însă, nu toți colegii lor erau la fel de fericiți. Câteva adolescente plângeau de mama focului pentru că au luat ”zbârcit” proba la Matematică, iar notele mici ar putea să le împiedice să intre la liceele dorite. Pe listele afișate la avizier erau și medii de 2,87 și de 3,25, iar patru absolvenți de gimanziu nici nu s-au prezentat la examen.

Și aceștia vor studia în clasa a IX-a din toamnă, pentru că este obligatorie, indiferent de media de admitere, sau se vor putea duce la o școală profesională unde pot primi burse de 400 de lei lunar și ar putea fi angajați imediat după terminarea școlii, de firmele care au dat bursele.

Tot astăzi (19 iunie), între orele 14.00 și 19.00, părinții pot depune contestații, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 23 iunie.

Ministerul Educației ne-a informat că în clasa a VIII-a au fost înscriși 170.000 de elevi.

Dintre aceștia, s-au prezentat doar 142.847 de elevi, dar 104.972 de candidați a obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 73,5% din cei care s-au prezentat. Circa 28.000 de elevi nici nu s-au înscris.

319 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste 5 (cinci) 118.969 de candidați (83%), în timp ce 2.089 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică 87.577 de candidați (61,3%) au note peste 5 (cinci), iar 1.903 candidați au obținut nota 10 (zece).

Media generală obținută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.

Rezultatele oficiale, lista completa a notelor afisate de Edu.ro

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net