Rizea trebuie să plătească o cauțiune de 1,5 milioane de lei

Ultima actualizare:

    Cristian Rizea a mai fost audiat la DNA, în 2 martie
Cristian Rizea a mai fost audiat la DNA, în 2 martie

Cristian Rizea a venit, joi dimineaţă, la DNA, după ce Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, reţinerea sa, scrie news.ro. Deputatul este acuzat că ar fi primit 300.000 de euro de la un cetăţean american care i-a cerut să intervină la RA-APPS pentru retrocedarea unui teren. Procurorii l-au anunțat că trebuie să plătească o cauțiune de 1,5 milioane de lei.

UPDATE. Procurorii DNAi-au adus la cunoştință lui rizea faptul că în şapte zile trebuie să achite o cauțiune în valoare de un milion şi jumătate de lei. Potrivit legii, acesta poate contesta măsura la instanța supremă, potrivit Mediafax.

„Nu mi-am invocat copilul în declarația de ieri decât în contextul în care procurorii au zis că sunt un pericol pentru ordinea publică. Eu cred că nu sunt. De asta am spus-o şi ieri în plen că sunt un tată responsabil. Domnul Orban ar fi spus că se blocheză justiția. Nu, domnule, nu se blochează justiţia, sunt aici. Şi voi veni ori de câte ori consideră domnii procurori. L-aş invita pe domnul Orban să se uite la colegul dânsului, Dan Radu Ruşanu, care a stat patru luni în arest şi a fost achitat în prima instanță. Nu e bine, domnule Orban, să faceți aprecieri despre alți colegi, că nu se ştie când veți ajunge chiar dumneavoastră în situația asta", a declarat deputatul Cristian Rizea la ieşirea din sediul DNA

Cristian Rizea a intrat în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 8.00, fără să facă declaraţii jurnaliştilor.

Deputatul a fost audiat şi în 2 martie la DNA, el fiind adus cu mandat. În urma audierilor, deputatul a fost pus sub învinuire pentru trafic de influenţă, spălarea banilor, în formă continuată (două acte materiale) şi influenţarea declaraţiilor (doua fapte).

În acelaşi dosar este cercetat şi omul de afaceri Lucian Colţean, cetăţean american, acesta fiind acuzat că i-a dat 300.000 de euro lui Rizea pentru intervenţii la RA-APPS şi Primăria Chiajna privind două terenuri. Lucian Colţea a fost arestat preventiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani (două acte materiale).

Potrivit DNA, în 2 decembrie 2009, în baza unei înţelegeri anterioare, Cristian Rizea a primit de la Lucian Colţea, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 200.000 de euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit  alţi 100.000 de euro.

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net