Un român în vârstă de 39 de ani a uimit Italia după un gest făcut pentru iubita lui. Bărbatul a încălcat restricțiile de circulație anti-Covid și a fost prins de carabinieri în toiul nopții, în timp ce parcurgea cei 12,6 kilometri de la Rimini, unde locuia femeia și până acasă la el în localitatea Riccione.


Potrivit știridiaspora.ro, românul a petrecut toată seara cu iubita sa, care locuiește în cartierul San Giuliano, din Rimini. Miercuri, în jurul orei 1.45, românul a fost prins de carabinieri în Rimini, în timp ce mergea pe jos, spre casă, în localitatea Riccione. Având în vedere ora târzie, polițiștii i-au cerut explicații bărbatului cu privire motivul pentru care se plimba la acea oră pe stradă.

Ce a declarat românul și cât a luat amendă pentru încălcarea restricțiilor de circulație

Românul nici măcar nu a încercat să mintă și le-a spus senin polițiștilor că a fost să petreacă seara împreună cu iubita lui, iar acum se întorcea acasă, pe jos. Polițiștii au fost uimiți aflând cât avea de gând să meargă pe jos românul, dar nu l-au iertat de amenda pentru încălcarea regulilor sanitare anti-Covid. Polițiștii nu au fost impresionați de povestea romantică a tânărului român și l-au amendat cu 400 de euro pentru încălcarea măsurilor împotriva răspândirii noului coronavirus. Potrivit Google Maps, între cartierul San Giuliano din Rimini și localitatea Riccione este o distanță de peste 11 kilometri, care se acoperă pe jos în aproximativ 2 ore și jumătate.

 

Citiți și

Român, amendat cu peste 3.000 de euro în Italia. Motivul e rușinos

Șofer român de TIR, prins circulând cu o roată lipsă la semiremorcă, în Germania. Ce amendă a primit bărbatul

 

 

 
 
Loading...
Citeste tot despre: