Român condamnat în Italia după ce și-a batjocorit fiica vitregă timp de 2 ani. Violatorul își va ispăși pedeapsa în România

Ultima actualizare:

    Tatăl și-a abuzat fiica vitregăfoto: arhivă Click!
Tatăl și-a abuzat fiica vitregăfoto: arhivă Click!

În loc să o protejeze și să o educe, un individ și-a satisfăcut poftele sexuale cu fiica sa vitregă minoră, timp de doi ani. Mai mult, l-a maltratat de mai multe ori și pe băiatul său, în vârstă de 14 ani. Pentru viol a fost condamnat la 7 ani închisoare, însă pentru faptele de rele tratamente nu a primit nici o pedeapsă, întrucât acestea s-au prescris.

Timp de doi ani, Marian Barbu (49 ani) și-a supus fiica vitregă la perversiuni sexuale anale și orale, pentru ca fetița să rămână virgină, scrie bzi.ro. Toată grozăvia s-a petrecut în Italia, acolo unde locuiesc de ani buni și a ieșit la iveală după ce fetița a prins curaj și a vorbit despre ce i se întâmplă. Acum, procurorii ieșeni au cerut ca individul să fie adus în România, pentru a-și ispăși pedeapsa în continuare.   

Acuzat că și-a violat fiica vitregă și și-a maltratat fiul

„Din primăvara anului 2007 și până pe 18 iulie 2009, condamnatul a constrâns-o în mod repetat pe minora sub 14 ani T.B., fiica concubinei lui, să întrețină relații sexuale orale si anale. Faptele au fost comise în Campo di Carne – Aprilia și Anagni. Din primăvara anului 2007 și până pe 18 iulie 2009, pe fondul stării de ebrietate, în mod repetat l-a maltratat pe minorul B.B., în vârstă de 14 ani, fiul său și al concubinei”, au menționat procurorii italieni.

Condamnat doar pentru viol

Inițial, Marian Barbu a fost condamnat la 9 ani de închisoare de Tribunalul Ordinar din Latina. Mai apoi, individul a contestat sentința. Curtea de Apel Roma a admis cererea lui Barbu și i-a redus pedeapsa la 7 ani de pușcărie. Asta, deoarece s-a constatat împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de rele tratamente în familie. „Din durata totală a pedepsei de 7 ani, condamnatul a executat, până pe 15 octombrie 2020, un număr de 439 de zile de închisoare și i s-au dedus alte 90 de zile de închisoare, urmând ca pedeapsa să fie executată integral pe 4 mai 2026. Persoana condamnată și-a exprimat acordul de a fi transferată în România pentru a continua executarea pedepsei închisorii”, au susținut judecătorii ieșeni.

Citește și: 

Fată de 12 ani violată repetat de tatăl vitreg, cu acceptul mamei. A născut doi copii

Și-a transformat fiica de 14 ani în jucărie sexuală

image
image
image
image
image
image
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net