Românii nevaccinați își vând vacanțele din Grecia la preț redus. Incendiile și Covid-ul le-au stricat concediile

Ultima actualizare:

    Turiștii s-au refugiat  pe plajă, de unde  au fost luați cu bărcileFoto: EPA - EFE
Turiștii s-au refugiat pe plajă, de unde au fost luați cu bărcileFoto: EPA - EFE

Vacanță cu stres, griji și emoții pentru sute de români care au ales ca destinație Turcia și Grecia. Incendiile de vegetație, dar și restricțiile la revenirea în țară, pentru cei nevaccinați, le-au cam dat multora planurile peste cap. Forumurile sunt sufocate de mesaje, întrebări, chiar anunțuri cu sejururi scoase la vânzare.

Credeam că sezonul estival 2021 va fi mai lipsit de griji și mai aproape de normal, față de precedentul. Dar nu. Chiar dacă avem vaccin anti-COVID, nu avem suficienți vaccinați și încă nu am scăpat de pandemie. Prin urmare, restricțiile sunt, parcă, și mai dure.Grecia, destinația de vacanță preferată a românilor, a fost inclusă de la 1 august în zona roșie din cauza creșterii alarmante a numărului de infectări. Asta înseamnă că, la întoarcerea în România, se impune o carantină de 14 zile.

Sunt exceptate doar persoanele vaccinate cu schemă completă, cei care au trecut prin COVID în ultimele 6 luni, copiii până în 6 ani, iar cei de 6-16 ani doar dacă prezintă un test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore.  


    Au fost cozi imense la vama Makaza (între Grecia și Bulgaria)
Au fost cozi imense la vama Makaza (între Grecia și Bulgaria)

În aceste condiții, mulți și-au scurtat sejurul și s-au grăbit să revină acasă până duminică noaptea. La aproape toate punctele de trecere a frontierei s-au format cozi interminabile de mașini, iar răbdarea oamenilor a fost pusă la grea încercare.

Haos și în rândurile celor care urmează să plece în perioada următoare. „Ce documente trebuie să prezint la vamă?”, „Ne mai testează?”, „Putem să intrăm în țară pe alt traseu și să spunem că nu venim din Grecia?” sunt doar câteva dintre întrebările dezbătute pe forumurile de călătorie.  


    În Grecia, românii și-au scurtat vacanța  pentru a evita carantina la întoarcere
În Grecia, românii și-au scurtat vacanța pentru a evita carantina la întoarcere

Și-au scos la vânzare vacanțele în Grecia

Tot aceste platforme de socializare abundă în anunțuri cu vânzări de vacanță. Pentru a nu fi nevoiți să stea în carantină, la întoarcere, oamenii încearcă să scape de sejurul plătit în avans, iar prețul e, în unele cazuri, negociabil. 

„Suntem un grup de 7 familii (14 persoane) nevaccinate și, în cazul în care nu se poate cu test la întoarcerea în țară, avem 7 camere pe care vrem să le cedăm și să ne recuperăm banii de avans. E un hotel de 4 stele în Limenaria”, scrie Robert Bolmadir pe Forum Thassos.

„Din cauza intrării în scenariul roșu, anulăm vacanța din Thassos. Cedăm cazarea din 13-17 august”, se arată în postarea Marei Dumitru. 

„Suntem nevoiți să renunțăm la concediul nostru în Grecia. Astfel, oferim vacanța noastră pentru doi adulți și doi copii sub 10 ani în Halkidiki. Cazare din 9 august, 7 nopți cu mic dejun inclus, preț 700 de euro”, scrie Alexandra Iovescu pe Forum Grecia. Tot din cauza restricțiilor, o altă tânără își anulează vacanța din Zakynthos. „Am luat prin Booking, iar anularea este fără rambursarea banilor. Am știut acest lucru când am luat, însă atunci măsurile se relaxaseră, nu m-am gândit că se va ajunge aici, să plece doar vaccinații”, a declarat tânăra pentru Click!, menționând că e dispusă să negocieze prețul, însă foarte puțin.  


    Cei nevaccinați și-au  scos la vânzare  sejurul plătit în avans
Cei nevaccinați și-au scos la vânzare sejurul plătit în avans

Mai multă siguranță dacă iei prin agenții 

Cei care și-au cumpărat vacanța prin agenții o pot anula mai ușor, la nevoie. „Noi recomandăm vaccinarea, dar și o asigurare storno, prin care se poate anula oricând sejurul. Oricum, nu am avut până acum cazuri de anulare. Turiștii noștri care călătoresc în străinătate sunt 85-90% vaccinați”, ne spune Mircea Vladu, directorul agenției Holiday Office.

„Intrarea unei destinații pe lista galbenă sau roșie nu este motiv de anulare. Nu ne-am confruntat cu astfel de situații. În momentul în care fac rezervarea, agentul de turism îi informează despre toate posibilitățile previzibile și turiștii au deja un bagaj de informații. Ne-am obișnuit cu schimbările din pandemie și vedem că și turiștii noștri înțeleg situația”, adaugă Alin Burcea CEO Paralela 45.    

Evacuați din calea focului, în Turcia 


    Mai multe hoteluri din Bodrum, Turcia, au fost evacuateFoto: Profimedia
Mai multe hoteluri din Bodrum, Turcia, au fost evacuateFoto: Profimedia

Nu doar pandemia, ci și incendiile de vegetație ne afectează vacanțele. Peste 100 de focare au izbucnit în ultimele 6 zile în Turcia, multe dintre ele chiar în apropierea hotelurilor pline cu turiști.

„În Bodrum, săptămâna trecută, au fost evacuați toți turiștii cazați în două hoteluri, o măsură care s-a luat pentru câteva ore. În acest interval, turiștii au fost transferați pe celălalt mal și au fost readuși în hotel în momentul în care autoritățile au decis că nu se află în pericol. Ministrul turc al Pădurilor a declarat că sunt sub control 107 din cele 112 incendii și că se fac eforturi pentru stingerea ultimelor 5. Dar până acum nu am primit cereri de anulare a sejururilor. Chiar avionul charter care va decola miercuri din București spre Antalya va fi plin”, aflăm de la reprezentanții Soley Tour. 

Și alte agenții de turism dau asigurări că românii sunt în siguranță. „Suntem permanent în contact cu agenția locală parteneră și, în funcție de evoluția situației, adoptăm măsurile care se impun. Dar turiștii noștri din Turcia nu au fost cazați în apropierea incendiilor”, a declarat Denisa Oprea, director de marketing la Hello Holidays. Doar o familie de români cazată în Bodrum a fost evacuată din hotel. „I-au scos pe mare, dar spre seară i-au adus înapoi și și-au continuat sejurul”, ne-a povestit directorul Holiday Office.  


    Ștefania Moroianu, ghid de turism în Rodos
Ștefania Moroianu, ghid de turism în Rodos

Au fost incendii și în Rodos, însă nu în apropierea zonelor turistice. „Au evacuat trei sate, localnicii au fost trimiși la un hotel, însă acum s-au întors. Pompierii au reușit să stingă focul, acum nu e nicio problemă pe insulă. E plin de români aici, vin 5-7 avioane pe săptămână, lumea se distrează”, ne spune Ștefania Moroianu, ghid local.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
orhidee jpg
image png
439472728 923339792915902 5736137712490660858 n e1713931499872 webp
image png
balcoanele solare jpg
printul philip meghan markle colaj gettyimages jpg
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net