S-a ales varianta pe unde va trece trenul spre aeroport! Uite când va fi gata

Ultima actualizare:

    În prezent, călătorii coboară din tren cu 2 km înainte de aeroport și sunt transbordați cu un microbuz
În prezent, călătorii coboară din tren cu 2 km înainte de aeroport și sunt transbordați cu un microbuz

Toate capitalele moderne au o rețea feroviară până la aeroport. Noi nu am reușit să legăm principala poartă de ieșire din țară nici cu metroul și nici cu trenul. Cei de la Ministerul Transporturilor au reușit să se pună cât de cât de acord în legătură cu varianta pe unde va trece trenul. Uite când vor fi gata lucrările!

Trenul direct Gara de Nord-Aeroportul Otopeni, care ar fi trebuit să fie gata anul acesta, ar putea fi funcțional în iunie 2020, atunci când România va găzdui Campionatul European de Fotbal.

Autoritățile își doresc ca  proiectul ”Modernizarea liniei de cale ferată București Nord-Aeroport Henri Coandă” să fie finalizat cu prima fază peste doi ani. Asta înseamnă racordul căii ferate la Terminalul T1 al aeroportului.

Este vorba despre realizarea a încă 2 km de șine pe lângă cele existente, care să ajungă direct până la Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Studiul de fezabilitate, gata anul acesta

La discuțiile de marți, 21 august, dintre ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și cei implicați în derularea proiectului de construire a liniei, s-a stabilit ca până în noiembrie 2018 să fie gata studiul de fezabilitate, exproprierile să înceapă în ianuarie 2019 și tot atunci se estimează și obținerea finanțării lucrării.

Cu totul s-ar ajunge undeva la 95 de milioane de euro.  Emiterea deciziilor de expropriere pentru accesul la teren este prognozată pentru aprilie 2019.

Variantele pe unde ar putea să o ia trenul

La sfârșitul acestui an, se va decide și varianta pe unde va trece trenul. Sunt cinci la număr.

1. Subterană-se desprinde din calea ferată Mogoșoaia-Balotești la kilometrul aprox. 16+300, se dezvoltă între Drumul Gării Odăii și strada Nicolae Grigorescu, mai exact între patinoar și Waterpark;

2a. Supraterană (pe direcția Drumului Gării Odăi -se desprinde din calea ferată Mogoșoaia-Balotești la kilometrul aprox. 16+300 și se dezvoltă adiacent Drumului Gării Odăii. Intersecția cu DN1 se va face denivelat, calea ferată supratraversează DN1 pe estacade);

 2b. Supraterană (pe direcția Drumului Gării Odăi-este identică cu varianta 2a pe zona cuprinsă între calea ferată Mogoșoaia- Balotești și DN1. Între DN1 și parcarea de la sosiri, traseul este drept;

 2c. Subterană (pe direcția Drumului Gării Odăi-se desfășoară adiacent Drumului Gării Odăii, dar în subteran. Poziția în plan este stabilită astfel încât să nu fie afectată circulația auto pe Drumul Gării Odăii. Subtraversarea DN1 se va face printr-o tehnologie care nu va perturba circulația rutieră, nefiind necesară închiderea DN1. Stația de cale ferata va fi amplasată în subteran);

 3. Supraterană (parțial pe direcția Drumului Gării Odai, cu traversare perpendiculară a DN1);

 4. Supraterană (cu traversare perpendiculară a DN1);

 5. Supraterană până în stația Balotești, apoi subterană până la aeroport.

Costuri estimate:

- Varianta 1- 96 milioane euro, durata de execuție 18 luni;

- Varianta 2a- 82 milioane euro, durata de execuție 12 luni;

- Varianta 2b- 82 milioane euro, durata de execuție 12 luni;

- Varianta 2c- 95 milioane euro, durata de execuție 18 luni;

- Varianta 3- 87 milioane euro, durata de execuție 12 luni;

- Varianta 4- 87 milioane euro, durata de execuție 12 luni;

- Varianta 5- 95 milioane euro, durata de execuție 18 luni.

”Din datele preliminare, a rezultat că Varianta 2a este cea mai fezabilă din punct de vedere tehnico-economic, fiind agreată și de membrii Comitetului Interministerial. Cu toate acestea, o decizie finală va fi anunțată la sfârșitul anului”, scriu cei de la clubferoviar.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net