Rezultatele finale la BAC 2020, sesiunea toamnă, au fost afișate la avizierele școlilor unde candidații au susținut examenele, dar și pe site-ul Ministerului Educației.


S-au afișat rezultatele finale la BAC 2020, sesiunea toamnă

Rezultatele finale la Bacalaureat 2020, sesiunea din toamnă, au fost afișate, sâmbătă, la avizierele școlilor unde candidații au susținut examenele, dar și pe site-ul Ministerului Educației, AICI.

La fel ca la prima sesiune, rezultate de la Bacalaureat 2020 sunt anonimizate: în locul numelui, pe liste apare un cod pe care îl știu doar absolventul de liceu care a susținut examenul și profesorii din școală.

Rata de promovare, 34,1%

Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat 2020, după soluționarea contestațiilor, este de 34,1%, în creștere cu aproape un procent, în raport cu sesiunea august-septembrie 2019 (33,4%). Comparativ cu  rata de promovare generată de rezultatele inițiale (31,5%) se constată o majorare de 1,9%. Prin urmare, 11.742 de candidați (cu 884 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune. Dintre aceștia, 7.543 de candidați provin din promoția curentă, iar 4.199 de candidați provin din promoțiile anterioare. Rata de succes pentru promoția din anul școlar 2019 – 2020 a crescut la 36,4% (de la 34% - înainte de contestații), în timp ce pentru promoțiile anterioare, ponderea candidaților promovați este de 30,5% (27,8% înainte de soluționarea contestațiilor).

Au fost depuse 10.355 de contestații

Au fost depuse 10.355 de contestații (12.482 în 2020), defalcate astfel: proba E)a) - 2.664, proba E)b) - 25, proba E)c) - 4.072 și proba E)d) - 3.590. În cazul a 6.096 de lucrări, notele au fost modificate (prin creștere sau micșorare).

S-au prezentat 34.462 de candidați din totalul celor 42.747 de candidați înscriși. Demn de reiterat este faptul că un candidat a încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului, acest rezultat reprezintă o premieră. Candidatul face parte din promoția curentă. Din cauza unor fraude sau tentative de fraudă au fost eliminați 169 de candidați.

Media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci), potrivit unui comunicat venit din partea Ministerului Educației. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Rezultatele, aflate pe baza unui cod de bare

Rezultatele finale au fost afișate astăzi, 5 septembrie, la ora 10:00, în centrele de examen și pe pagina web dedicată. La fel ca în prima sesiune, candidații pot vedea rezultatele obținute prin intermediul codurilor de acces individuale, întrucât datele personale au fost anonimizate, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD).

 
 
Loading...