Treci pe roşu - amendă 16.000 de lei. Nici nu mai contează dacă ai provocat sau nu un accident. Nu plăteşti amenda în 30 de zile? Te alegi cu permisul suspendat! Cam astea erau aberaţiile pe care aleşii noştri ni le propuneau ca modificări la Codul Rutier.


Click! a relatat pe larg, săptămâna trecută, despre intenţiile de modificare a Codului Rutier şi a tras un semnal de alarmă asupra grozăviilor stipulate în proiect.

Potrivit noilor prevederi, amenzile de circulaţie ar fi trebuit să bată recordul la nivel mondial: 10.000 - 16.000 de lei, adică de opt ori mai mult decât salariul mediu brut pe economie.

Astfel, şoferii care trec pe culoarea roşie a semaforului ar fi fost sancţionaţi cu suspendarea permisului auto pe o perioadă de 2 ani şi o amendă cuprinsă între 10.000 de lei şi 16.000 de lei.

Asemănător, ar fi trebuit să fie taxaţi şi cei care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă alcoolemia se află sub limita penală de 0,8 la mie. Pedeapsa: permisul suspendat 3 ani şi amendă între 10.000 şi 16.000 de lei.

Şi asta, chiar dacă nu sunt implicaţi în vreun accident! Adică, dacă ai băut doar o bere şi te urci la volan, rişti ca trei ani să nu mai poţi conduce.

Sesizările Click! par să fi fost luate în serios, iar ministrul de interne şi cei din conducerea Poliţiei Rutiere au făcut primii paşi înapoi.

Vor fi îndulcite sancţiunile pentru o mare parte dintre contravenţiile rutiere.

„Amenzile sunt într-adevăr prea mari, iar anumite fapte ce nu pot fi probate în faţa instanţei e greu să le sancţionezi direct prin lege. Prin urmare, ne vom revizui punctul de vedere, dar fapte precum conducerea sub influenţa alcoolului, depăşirea vitezei, trecerea la nivel peste calea ferată, conducerea fără permis, vor rămâne foarte grav sancţionabile, inclusiv cu amenzi. Proiectul va suferi modificări", a declarat ministrul de interne, Radu Stroe.

Legea circulaţiei pe drumurile publice ar putea fi modificată chiar în toamna acestui an. Iată cele mai importante prevederi!

«16.000 de lei amenda? Mai bine mă las de condus»

7 lucruri pe care trebuie să le ştii despre noul cod rutier

Principalele modificări propuse

Dacă ai trecut pe roşu şi te faci vinovat de producerea unui accident, vei plăti o amendă încadrată în clasa VI de sancţiuni şi vei rămâne fără permis trei ani. Potrivit legislaţiei actuale, şoferii care produc accidente după ce trec pe roşu se aleg cu permisul suspendat timp de două luni şi primesc între 6 şi 8 puncte amendă.

Tot cu amendă prevăzută în clasa a VI-a şi cu suspendarea permisului pe o perioadă de 3 ani se vor alege şi şoferii care nu respectă regulile privind trecere la nivel cu calea ferată. În prezent, abaterile sunt sancţionate cu reţinerea permisului pe trei luni şi între 9 şi 20 puncte amendă. Se va majora şi sancţiunea pentru nepurtarea centurii de siguranţă şi a căştii de protecţie, de la 2-3 puncte amendă, atât cât este în prezent, la 9-20 puncte amendă.

Iată cum poţi să recuperezi banii pentru avariile cauzate de gropi

Şoferii care îşi strică maşinile din cauza gropilor pot obţine despăgubiri



Dacă v-aţi avariat maşina într-un „crater" din carosabil, trebuie să ştiţi că puteţi obţine despăgubiri pentru reparaţia autoturismului. Avocatul Marius Harosa a obţinut, săptămâna trecută, de la Primăria Cluj-Napoca, o despăgubire-record de 21.000 de lei, pentru un clujean care şi-a avariat maşina într-o groapă nesemnalizată.

Avocatul Marius Harosa

El a explicat, pentru "Adevărul", că "în cazul în care rulezi cu viteză constantă, în limite legale, şi apar denivelări bruşte care distrug maşina, autorităţile publice sunt obligate să plătească".

Avocatul Marius Harosa are 400 de astfel de procese pe rol, din care a câştigat deja 10. Persoanele fizice care au RCA sau Casco pot obţine despăgubiri direct de la firmele de asigurare, urmând ca apoi acestea să-şi recupereze banii de la autorităţile locale primării, consilii judeţene sau Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. (Remus Florescu)

Loading...