S-a schimbat Mersul Trenurilor. Facilităţi şi reduceri pentru călători

Ultima actualizare:

    CFR a introdus de duminică un nou mers al  garniturilor interne   şi internaţionale Foto: Click!
CFR a introdus de duminică un nou mers al garniturilor interne şi internaţionale Foto: Click!

Ţi-ai făcut planuri să pleci de Sărbători la munte, la mare sau ţară cu trenul? Să ştii că de duminică, 13 decembrie, s-a modificat graficul de circulaţie. CFR a schimbat orele de plecare şi de sosire şi a introdus pe traseu 1.200 de garnituri.

Duminică a intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2015-2016, care va fi valabil până la data de 10 decembrie 2016. Reprezentanţii CFR anunţă că oferta de transport feroviar este adaptată cererii pieţei şi asigură condiţiile de confort. Zilnic se vor afla în circulaţie peste 1.200 de trenuri, în funcţie de perioada din an.

Reduceri la Trenurile Zăpezii

Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani (Staţiunile Straja şi Parâng). În plus, în perioada 1 ianuarie – 29 februarie, se vor acorda reduceri la bilete între 25% şi 56%.

Trenurile Soarelui ­leagă toată ţara cu Litoralul

Tre­nurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2016 legături din toa­tă ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

Plăteşti cu până la 50% mai puţin pe rutele interne

Tot din 13 decembrie se acordă reduceri la bilete între 30% şi 50% la unele trenuri InterRegio de pe rutele: Bucureşti – Craiova, Galaţi – Brăila, Braşov – Iaşi, Caracal – Craiova, Oradea – Satu Mare, Oradea – Cluj Napoca, Cluj Napoca – Beclean pe Someş, Piatra Olt – Craiova, Suceava- Ilva Mică, Cluj Napoca- Ilva Mică şi retur. Totodată, la anumite trenuri InterRegio se vor aplica tarife de tren Regio, atât la bilete cât şi la abonamente.

De unde au plecat privaţii, rămâne CFR

În anul 2016, CFR Călători va menţine în circulaţie trenurile pe rutele de pe care au ieşit operatorii feroviari privaţi. Vorbim aici despre: Goleşti – Câmpulung – Parcul Kreţulescu, Alexandria – Zimnicea, Caracal – Corabia, Târgovişte – Pietroşiţa, Timişoara Nord – Jimbolia, Târgu Neamţ – Paşcani, Sighişoara – Odorhei, Remetea Mică – Timişoara Nord, Curtea de Argeş – Piteşti, Hunedoara – Simeria, Turnu Măgurele – Roşiori Nord şi Cugir – Şibot – Teiuş.

Oferte pentru traficul internaţional

În 2016, pasagerii vor putea să călătorească în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena (de la 39 de euro pe sens), Budapesta (de la 29 de euro pe sens) şi Sofia. De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj Napoca. Începând de duminică, 13 decembrie 2015, rezervarea locurilor este opţională la vagoanele clasă de la toate trenurile internaţionale dintre România şi Ungaria.

Reduceri la biletele cumpărate din timp

CFR acordă importante reduceri în funcţie de perioada de anticipaţie cu care este achiziţionat biletul. Reducerile pornesc de la 10% pentru o anticipaţie de 6 zile şi ajung până la 25% pentru anticipaţia de peste 21 de zile. Reducerea pentru cumpărarea cu anticipaţie se cumulează cu reducerea de 5% acordată pentru toate biletele cumpărate online.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net