Şapte persoane au fost arestate pentru contracte frauduloase la spitalele din Braşov şi Harghita

Ultima actualizare:

    foto: Pixabay.com
foto: Pixabay.com

Şapte din 12 persoane reţinute în dosarul de corupţie privind atribuirea frauduloasă a unor contracte de achiziţie publică la spitale din judeţele Braşov şi Harghita au fost arestate preventiv, în urma deciziei Tribunalului Braşov.

Cele şapte persoane arestate pentru 30 de zile sunt fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov, Ramona Ionescu, fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al unităţii medicale, fost consilier judeţean (PNL) şi preşedinte al Comisiei de Sănătate din cadrul acestui for, Andrei Kadaş, managerul Spitalului orăşenesc din Odorheiul Secuiesc, Lukacs Antal, şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov, Emanoil Mirică, consilierul local de la Săcele Cristian Marius Popa, patronul firmei Chantel Sante din Braşov, Doru Dumitru Bertea, şi un funcţionar din cadrul Spitalului din Odorheiul Secuiesc, care are atribuţii în domeniul achiziţiilor, Balint Eniko.

Cumpărare de influenţă, trafic de influență, dare de mită

Potrivit Agerpres, procurorii DNA au cerut pentru Andrei Kadaş arestarea pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, Doru Bertea, în calitate de administrator al SC Chantel Sante SRL, este acuzat de cumpărare de influenţă (5 acte materiale), complicitate şi respectiv instigare la abuz în serviciu şi dare de mită, iar consilierul local din Săcele Cristian Popa este acuzat de complicitate la trafic de influenţă.În ceea ce îi priveşte pe managerii şi funcţionara de la cele două spitale, Ramona Ionescu a fost arestată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz, Lukacs Antal - abuz în serviciu (45 de acte materiale), luare de mită şi cumpărare de influenţă, iar Balint Eniko este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În privinţa poliţistului Emanoil Mirică, procurorii au reţinut folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, compromiterea intereselor justiţiei, luare de mită şi trafic de influenţă (5 acte materiale).

Citește mai multe pe adevarul.ro

image
image
image
image
image
image
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net