«Se certau cu altcineva. Nu m-au lăsat să intru la baie»

Ultima actualizare:
Joseph McClain (26 de ani)
Joseph McClain (26 de ani)

Apar noutăţi în cazul baschetbaliştilor americani înjunghiaţi la Brăila, după ce principalul suspect, Gabriel Husein, zis Dasaev, s-a prezentat, ieri, la Parchet. Între timp, cei doi sportivi sunt în continuare internaţi în spital, iar unul dintre ei a dat şi primele informaţii despre incidentul din noaptea de sâmbătă spre duminică.

Surse judiciare au declarat, luni, pentru news.ro, că principalul suspect în cazul baschetbaliştilor înjunghiaţi la Brăila, Gabriel Husein, zis Dasaev, s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, însoţit de avocatul său. 

Darrel Bowie (24 de ani)
Darrel Bowie (24 de ani)

Potrivit surselor citate, bărbatul, un cunoscut membru al lumii interlope din oraş, închis în trecut pentru viol şi proxenetism, susţine că nu a participat la bătaia colectivă din clubul brăilean şi neagă vehement că i-ar fi înjunghiat pe cei doi sportivi americani Darrel Bowie, 24 de ani, şi Joseph McClain, 26 de ani.La intrarea în sediul Parchetului, Gabriel Husein a declarat presei locale că sportivii erau implicaţi într-o ceartă cu cineva şi nu l-au lăsat să intre la toaletă.

”Erau în zona băii şi nu lăsau pe nimeni să treacă. Mi-am cerut dreptul să trec la baie, ei erau beţi, se certau cu altcineva. Poate au crezut că sunt cu ceilalţi şi au răspuns cu lovituri. Atât a fost”, a spus Gabriel Husein, care are o tăietură pe obraz.

La rândul său, avocata suspectului, Angelica Ionel, a spus că, deşi are un cazier impresionant, clientul său nu a provocat scandalul, ci doar a ripostat.

Între timp, starea de sănătate a baschetbalistului rămas internat în Spitalul Judeţean Brăila a evoluat favorabil. Potrivit medicului Alina Neacşu, purtător de cuvânt al unităţii medicale, Joseph McClaim este conştient, cooperant, se simte bine şi va fi mutat pe secţia de Chirurgie. El a dat şi primele declaraţii, luni, de pe patul de spital.


    Darrel Bowie (24 de ani)
Darrel Bowie (24 de ani)

“S-au luat la ceartă cu noi pentru că suntem negri. Nu aveau vreun argument, nici un motiv. Nu am spus nimic. Eram acolo şi încercam doar să ne simţim bine”, a declarat McClain pentru Antena 3. Baschetbalistul american a negat varianta că tot incidentul a pornit din cauza unei fete. “Când echipa s-a întâlnit cu Josh, un cunoscut, prietena lui era acolo, dar nimeni nu a avut nici o treabă cu ea. Nu a pornit de la asta”, a mai spus Joseph.

Cel de-al doilea sportiv se află internat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, dar a refuzat să fie oferite date despre starea sa.

image
image
image
image
image
image
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net