Se dublează alocaţiile pentru copii!

Ultima actualizare:

    Alocaţiile pentru copii vor creşte la 84 de leifoto: Hepta
Alocaţiile pentru copii vor creşte la 84 de leifoto: Hepta

Veşti bune pentru părinţi şi copii! După ce propunerea de majorare a alocaţiilor a fost resprinsă, luni, în plenul Senatului, miercuri deputaţii au revenit asupra proiectului şi au aprobat majorarea la 84 de lei.

Iniţial, deputaţii PSD din Comisia de Muncă au dat aviz negativ proiectului PNL privind creşterea alocaţiilor copiilor. Aceştia au susţinut că nu sunt fonduri suficiente pentru majorare. Proiectul PNL propunea creşterea alocaţiilor de la 42 la 84 de lei. Proiectul a fost respins, luni, şi de plenul Senatului. Miercuri dimineaţă, însă, proiectul a fost supus votului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, şi s-a decis majorarea sumei la 84 de lei, anunţă realitatea.net. Deputaţii au aprobat, miercuri, cu 98 voturi "pentru" şi 77 "împotrivă", un amendament al PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei, după care liderul deputaţilor PSD Marian Neacşu a solicitat o pauză de consultări, apoi apel nominal. Printre aleşii care au votat "împotrivă" se află Florin Iordache, Adrian Solomon şi Cristina Nichita.

"Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii să vină să precizeze sursele de unde vom da alocaţiile. Nu putem mări o alocaţie fără să avem o sursă. Această creştere de la 42 la 80 nu acoperă cheltuielile, dar, în acelaşi timp, la cele 3.600.000 de copii nu ne putem permite să dăm o lege fără să avem sursa de finanţare", a declarat Florin Iordache. "A fost considerat acest amendament un «tembelism» de către PSD, am fost făcuţi în toate felurile. Ni s-a explicat foarte savant de reprezentantul Ministerului Muncii că există şi alte forme de sprijin pentru copii în afara acestei alocaţii", a declarat Ludovic Orban. Ulterior, liberalii au propus un alt amendament, de a creşte alocaţia de la 42 la 50 de lei. Proiectul fusese respins, luni, şi de plenul Senatului. Proiectul de aprobare a ordonanţei, care cuprinde mai multe prevederi, urmează să fie supusă votului final la ora 15.00.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net