Se întâmplă acum! Exerciţiu de alarmare în caz de cutremur devastator

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ne-au cam speriat seismele din Italia, dar și cele de la noi. Ministerul de Interne face astăzi, 1 noiembrie, un exercițiu de alarmare pentru verificarea capacităţii de reacţie şi de intervenţie ale structurilor pentru situaţii de urgenţă, în caz de cutremur cu magnitudinea peste 7.

Simularea de cutremur este inițiată de MAI, la Bucureşti şi Iaşi.

Scenariul a prevăzut că marţi (1 noiembrie), la ora 8.04, s-a petrecut un cutremur major în Vrancea, cu magnitudinea peste 7, care a afectat oraşele Bucureşti şi Iaşi, declansându-se planul roşu de intervenţie, care presupune ca întreg personalul să se prezinte la unitate, scrie news.ro.

În cadrul exerciţiului "Seism 2016”, efectivele ISU din judeţele care nu au fost afectate de seism vor pleca spre Bucureşti şi Iaşi, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru asigurarea intervenţiei în zonele afectate, în sprijinul structurilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, au fost mobilizate şi efective ale Poliţiei, Jandarmeriei şi ale Inspectoratului General de Aviaţiei al MAI. De asemenea, a fost alertat Statul Major General al Ministerului Apărării Naţionale pentru oferirea de sprijin în caz de nevoie.

Exerciţiul “Seism 2016” se desfăşoară sub coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi are ca scop verificarea capacităţii de reacţie şi de intervenţie a structurilor pentru situaţii de urgenţă, timpul necesar mobilizării unor capabilităţi suplimentare, modul de implementare a procedurilor de coordonare adoptate în acest an, precum şi identificarea şi remedierea eventualelor deficienţe, arată reprezentanţii MAI.

”E un pas important pentru că este un exerciţiu real care se face şi chiar dacă lumea a auzit că e un exerciţiu, nimeni nu ştia, de fapt, ce va fi”, a declarat şeful DSU, Raed Arafat, citat de news.ro.

La rândul său, ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a spus că este necesar să fie acoperite toate traseele de intervenţie.

”Vom mobiliza judeţe limitrofe ale ţării către Bucureşti, tocmai pentru a vedea cât timp ia unei coloane de pompieri să ajungă, să spunem, dintr-un judeţ din nordul ţării până la Bucureşti, dar şi judeţe de pe traseu, pentru a vedea toţi timpii de reacţie la nivelul judeţelor”, a declarat Tudorache, citat de news.ro.

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net